Dreamers,
S-a încheiat a zecea ediție, iar noi nu ne-am revenit din starea de visare. Plutim în ecoul pe care festivalul l-a creat și care menține emoțiile trăite împreună cât mai vii.
Rocanotherworld a fost mereu mai mult decât un festival. E o călătorie colectivă, o stare de spirit, o celebrare a vieții și o reconectare cu sinele. Existăm cu sprijinul tău și pentru tine, motiv pentru care vrem să îți mulțumim ție în primul rând, om curios, diferit și mereu acolo pentru alții.
Zece momente de la ediția cu numărul zece
Am avut parte de cea mai mare horă din vie, în timpul concertului de la E-AN-NA.Am privit altfel orașul și luminile lui care străluceau în stânga scenei în fiecare seară.Oameni de toate vârstele au strigat în cor toate versurile piesei Numb de la Linking Park la momentul creat de Emo Reunion de la Shift Stage.Copiii au fost lăsați să existe în lumea lor la zona de la Silent Disco și pe muzica aleasă de cei trei DJs de acolo.
Intrarea în festival a fost o experiență care ne-a apropiat mai mult de vie, de natură, de pământ. Vița de Vie au primit cadou o varză pe scenă, atunci când au cântat piesa cu același nume. Chitara Andrei Andriucă a venit în salvarea solistului de la The Villagers, a cărui chitară a fost dărâmată de vânt în timpul soundcheck-ului.
Momentul în care Bedouin Soundclash a inserat un cover neașteptat de la John Denver și am cântat în cor cu toții Take me hooome, Country Roooads. Al nostru stage manager a gătit un mic dejun ad hoc pentru Zdob și Zdub care erau veniți de pe drum direct la soundcheck. Momentul de la final, în care am strălucit cu toții, pe muzica de la Pink Floyd, un moment dedicat lui Ioan Dan Niculescu, omul pentru care a început totul.
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() |
![]() |
| Be for Others |
| An de an căutăm să facem bine pentru animale, pentru oameni, pentru mediu. La această ediție, în cadrul campaniei „Ai cumva o păturică?” au fost donate 370 kg de hrană umedă și uscată pentru câini și pisici, 300 lei, jucării, pături, saci cu nisip și produse de curățenie. Blănoșii din padocurile de lângă Iași vă mulțumesc din suflet pentru generozitate. Ne-am continuat misiunea de a fi un festival prietenos cu mediul, iar întreaga organizare a fost realizată pe principii de prevenire, reutilizare, redesign și reciclare. Acțiunile întreprinse în cadrul festivalului au fost: iluminatul ambiental provenit din surse de energie electrică alternativă (panouri solare), încurajarea participanților de a utiliza transportul alternativ (autobuze electrice asigurate cu sprijinul Companiei de Transport Public Iași), serviciile de ride sharing, precum și utilizarea bicicletelor; eliminarea plasticului și reducerea cartonului din zona de bar prin introducerea paharelor reutilizabile, colectarea selectivă a deșeurilor și reciclarea ambalajelor cu garanție cu sprijinul PENNY România, precum și reutilizarea signalisticii și tipărirea afișelor pe carton reciclat. Last but definitely not least, am avut 160+ de voluntari inimoși care au pus umărul la punerea în scenă a acestei nebunii și cărora le mulțumim din suflet. În spiritul #beforothers, urmează să venim, în scurt timp, cu noi vești cu privire la susținerea artiștilor la început de drum, într-un proiect desfășurat la finalul acestei veri. |
![]() |
| Suntem foarte recunoscători partenerilor care ni s-au alăturat și care ne-au sprijinit în varii forme. E o mare bucurie că am găsit oameni faini cu care să rezonăm și companii care să aibă valori similare cu ale noastre. |
| Cam atât deocamdată. Parcă a trecut prea repede, nu? Te îmbrățișăm cu tot dragul și te invităm să stai cu ochii pe canalele noastre de Facebook, Instagram, TikTok sau Linkedin. Love and light, Echipa Rocanotherworld sursa comunicat de presă Rocanotherworld |
| . |









