Echipa proiectului „Până hăt de carte!” derulat de cabinetul parlamentar al senatorului Dan Lungu lansează un apel public către comunitatea ieșeană, pentru a facilita accesul cât mai multor elevi din satele ieșene la cursurile online, în această perioadă în care școlile sunt închise.
Astfel, începând de astăzi, ieșenii sunt invitați să doneze la sediul cabinetului parlamentar calculatoare, laptopuri, tablete și smartphone-uri în stare bună de funcționare sau cu mici defecte, care pot fi repuse în funcțiune de către specialiști IT, voluntari ai proiectului.
Dispozitivele vor fi redirecționate elevilor din comunele Cotnari, Costuleni, Grajduri, Ciortești și Andrieșeni cu ajutorul bibliotecarilor din comunele ieșene cu care membrii echipei au colaborat până în prezent. Prin urmare, aceste donații vor veni în sprijinul școlarilor din mediul rural care, deși trebuie să participe la cursuri susținute online conform recomandările Ministerului, nu au resursele materiale pentru a o face. Conform declarațiilor Ministrului Educației și Cercetării, la momentul actual, potrivit unei estimări, aproximativ 250.000 de elevi din România nu au acces la tehnologie online și nu pot desfășura aceste cursuri.
„Începând din anul 2017 donez, aproape lunar, cu ajutorul comunității ieșene, cărți către biblioteci din comunele județului Iași. Am vizitat până acum aproape 30 de comunități și am stat de vorbă cu bibliotecarii de acolo despre situația școlilor, bibliotecilor și a căminelor culturale. Știu care sunt lipsurile reale și sunt mulți copiii care nu au acces la astfel de echipament tehnic pentru a putea învăța în această perioadă.
Trebuie să venim în sprijinul lor urgent, nu-i mai putem lăsa să piardă săptămâni întregi din programa școlară și să rămână în urmă cu lecțiile. Trebuie să avem grijă de școlarii din mediul rural și să încercăm, după puterile noastre, să mai nivelăm diferențele pe care inegalitatea de șanse le-a săpat, din ce în ce mai adânc, între copiii din orașele mari și copiii – la fel de buni și de talentați – din zonele sărace ale țării”, a declarat senatorul Dan Lungu.
Donațiile pot fi făcute la sediul cabinetului parlamentar (adresa: str. Grigore Ureche, Bl. Walter Mărăcineanu, Nr. 3., Mezanin, Iași), iar pentru mai multe detalii, ieșenii pot contacta membrii echipei „Până hăt de carte!” fie la adresa de e-mail: cabinet.senator.danlungu@gmail.com, fie la numărul de telefon: 0725 321 313.
–
Ai un calculator, un laptop, o tabletă sau un smartphone în plus?
Donează-l pentru ca elevii din satele ieșene să poată participa la cursurile online!