Procurorii DIICOT au reţinut-o pentru 24 de ore pe Mirela Oana Zămosteanu, fosta soţie a omului de afaceri Cristin Zămosteanu. Aceasta este acuzată că ar fi obţinut fonduri europene cu acte false.
Pentru aceleaşi fapte a fost reţinut pentru 24 de ore şi Ovidiu Creţu, angajat la firmele lui Zămosteanu, scrie adevarul.ro.
Potrivit unor surse, acuzaţiile aduse celor doi reţinuţi au legătură cu o firmă pe nume SC Crizam. În perioada 2010 – 2018, această firmă a fost deţinută atât de Mirela Zămosteanu cât şi de Creţu, societatea obţinând prin intermediul unor presupuse documente false fonduri europene de aproape jumătate milion de euro.
De altfel, surse judiciare au precizat că prejudiciul ar fi de 200.000 de euro în cazul soţiei omului de afaceri, şi de alte 200.000 de euro în cazul lui Creţu. Cel din urmă a fost reţinut în condiţiile în care se afla în arest la domiciliu de mai mult săptămâni, pentru faptele de evaziune fiscală imputate în dosarul dezvoltatorului imobiliar.
Fosta soţia lui Zămosteanu este acuzată şi de alte fapte, pentru care a fost pusă sub acuzare încă de la finele lunii iulie, când au avut loc percheziţiile în acest caz.
Mirela Zămosteanu este descrisă de DIICOT ca fiind „membră de bază“ a reţelei pe care fostul său soţ ar fi pus-o pe picioare pentru a comite fapte de evaziune fiscală şi spălare de bani.
Firma Crizam SRL, prin intermediul căreia s-ar fi deturnat fondurile europene, a fost deţinută în primă fază chiar de Cristin Zămosteanu, anchetatorii considerând că preluarea ei de către Oana Zămosteanu şi, mai apoi, Ovidiu Creţu, a fost una formală. Din iulie 2019, firma este reprezentată de Dragna Spatariu, angajată la mai mult firme de-ale dezvoltatorului.