Doi oameni ai străzii au fost spulberați pe trotuar, sâmbătă, în orașul Sibiu, de o mașină scăpată de sub control. Șoferul avea o alcoolemie de 0,70 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, informează Mediafax.
Potrivit Poliției Sibiu, un șofer în vârstă de 26 de ani a pierdut controlul și a ajuns pe trotuar, unde a lovit un container de haine și doi bărbați aflați lângă container. Cei doi pietoni, posibil oameni ai străzii, sunt răniți grav.
„Șoferul prezintă o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat”, anunță polițiștii. Reprezentanţii ISU Sibiu au precizat că un bărbat de 39 de ani a suferit un traumatism cranio-cerebral și e suspect de mai multe fracturi, în timp ce celălalt pieton a fost dus la UPU Sibiu de SAJ Sibiu.