Liderul nord-coreean Kim Jong Un a apărut în public duminică, după trei săptămâni de absenţă, vizitând mausoleul din Phenian unde se află corpurile îmbălsămate ale tatălui şi bunicului săi, potrivit presei oficiale de la Phenian, transmite Agerpres.
Kim Jong Un a făcut vizita la mausoleu în ziua în care tatăl său, Kim Jong Il, decedat în 2011, ar fi împlinit 78 de ani.
Dispariţia temporară a lui Kim Jong Un din viaţa publică a sporit în Coreea de Sud speculaţiile conform cărora el ar fi contractat noul coronavirus apărut în China şi care s-a răspândit mai ales în Asia.
Deocamdată nu au fost raportate cazuri de coronavirus în Coreea de Nord, care şi-a închis frontiera terestră cu China. Potrivit unor informaţii recente din presa nord-coreeană, orice persoană suspectată de infectare cu noul coronavirus este plasată în carantină pentru 30 de zile.