Aproape 40 de persoane au fost depistate pe litoral de jandarmi, în minivacanţa de 1 Mai, săvârşind infracţiuni privind traficul şi consumul ilicit de droguri, a informat, luni, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa.
În alte cinci situaţii, jandarmii au depistat asupra unor persoane obiecte periculoase precum bricege şi cuţite, fapte de natură penală.
„Jandarmii constănţeni au constatat săvârşirea a 37 de fapte de natură penală, cu 38 de autori, pentru infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, precum şi 5 fapte penale, cu privire la portul sau folosirea de obiecte periculoase, prevăzute de art. 372 Cod Penal. Bunurile găsite asupra persoanelor în cauză, substanţe interzise, 1 box, un baston telescopic, cuţite, bricege şi un spray lacrimogen, au ridicate de către agenţii constatatori, iar autorilor faptelor le-au fost întocmite actele premergătoare începerii cercetării penale. Persoanele menţionate au fost predate organelor competente, în vederea continuării cercetărilor”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de IJJ Constanţa.
În perioada 28 aprilie – 2 mai, jandarmii au executat misiuni alături de poliţişti, pentru asigurarea ordinii publice, în localităţile Constanţa, Eforie, Techirghiol, Medgidia, Cernavodă, Hârşova şi Mangalia, fiind date şapte sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.000 lei.
Sursa: Agerpres