Peste 170 de elevi, din învăţământul profesional şi tehnic din judeţul Iaşi, și-au găsit un loc de muncă, după ce au urmat cursuri de consiliere și orientare profesională.
În total, peste 300 de tineri au participat la acest proiect, care şi-a propus să ghideze elevii din anii terminali, astfel încât, aceştia să se poată angaja într-un termen scurt după absolvirea studiilor.
Managerul proiectului, Cecilia Foia a declarat că cei mai mulţi dintre tinerii angajați au ales meserii mecanice, deoarece şi piaţa forţei de muncă din judeţ solicita absolvenţi cu pregătiri din acest domeniu, scrie radioiasi.ro.