Prin operaţionalizarea Sistemului de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL) vom reuşi, în timp real, 24 de ore din 24, să avem un management foarte bun al materialului lemnos şi vom şti, în orice moment, cât s-a tăiat din pădurile României şi unde va merge acest material lemnos, afirmă ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, relatează stiripesurse.ro
„Prin operaţionalizarea Sistemului de Urmărire a Materialului Lemnos vom reuşi, în timp real, 24 de ore din 24, să avem un management foarte bun al materialului lemnos. Vom şti, în orice moment, cât s-a tăiat din pădurile României, unde va merge acest material lemnos, către ce depozit şi, mai ales, apoi, către terţi. Este important să înţelegem că, odată cu operaţionalizarea SUMAL, toate instituţiile statului vor fi într-o strânsă coordonare – fie că vorbim de direcţiile silvice, de gărzile forestiere sau instituţiile din subordinea Ministerului de Interne – 24 de ore din 24 vor colabora şi se vor asigura că tot ceea ce se taie astăzi în România să se facă conform legii şi niciun metru să nu fie tăiat în plus. De asemenea, aş vrea să îi asigur pe toţi românii, că prin operaţionalizarea SUMAL, nu se va mai putea realiza transportul dublu pe acelaşi aviz, nimeni nu va mai putea să transporte, cu aviz, cantităţi mai mari sau mai mici pentru că la fiecare transport vor fi obligaţi transportatorii să urce cele trei fotografii – faţă, lateral, spate, pentru a dovedi că au cantitatea de material lemnos cu care au plecat din pădure şi vor ajunge în depozit”, a spus Alexe, citat într-un comunicat al ministerului de resort, transmis vineri AGERPRES.
Acesta a adăugat că autorităţile au închis ochii la ilegalităţile comise în interiorul fondului forestier.
„Pentru că multe dintre aceste ilegalităţi, în interiorul fondului forestier sau pe drumurile publice, de multe ori s-au petrecut cu sprijinul sau au închis autorităţile ochii, prin acest sistem vom şti exact: cât au tăiat, cât au avizat, cât şi-au însuşit atunci când au încărcat mijlocul de transport şi cât trebuie să ajungă la destinaţie. Prin această HG ajungem să limităm, şi chiar să stopăm, atât tăierile ilegale din pădurile României, cât şi transportul ilicit de material lemnos. Îi asigur pe toţi românii că rămânem cu grijă faţă de păduri, faţă de mediu şi vom acţiona cu aceeaşi determinare ca până acum”, a spus oficialul, la finalul şedinţei de Guvern.
Operaţionalizarea Sistemului de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL) 2.0 a fost aprobată de către Executiv, prin Hotărâre de Guvern.
„La propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Guvernul a aprobat, în şedinţa de ieri, 25 iunie, HG pentru aprobarea Normelor referitoare la provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spaţiilor de depozitare a materialelor lemnoase şi al instalaţiilor de prelucrat lemn rotund, precum şi cele privind provenienţa şi circulaţia materialelor lemnoase destinate consumului propriu al proprietarului, şi a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (UE) nr. 995/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligaţiilor ce revin operatorilor care introduc pe piaţă lemn şi produse din lemn. Prin acest act normativ se aprobă operaţionalizarea SUMAL, cel mai important instrument în lupta cu tăierile ilegale de pădure”, menţionează Ministerul Mediului.
Potrivit sursei citate, noua versiune a SUMAL aduce inovaţii care ajută, pe de o parte, munca de combatere a tăierilor ilegale şi, totodată, simplifică munca lucrătorilor silvici din teren.
Astfel, se va putea urmări, în timp real, prin coordonate GPS, orice transport de masă lemnoasă din punctul de încărcare până în punctul de descărcare, devenind în acest mod foarte dificil să mai apară acele escale ilegale realizate cu acelaşi aviz.
De asemenea, SUMAL 2.0 obligă la încărcarea de fotografii, din mai multe unghiuri, ale lemnului încărcat, pentru orice transport din România, precum şi însemnarea, în pădure, a parchetelor de masă lemnoasă cu coordonate GPS înainte de a se face tăierea.
O altă particularitate a noului SUMAL este aceea că se vor putea vedea zilnic toate volumele de material lemnos din orice depozit din ţară. În plus, cantităţile de lemn din depozite vor fi actualizate automat de SUMAL 2.0, fără să mai poată fi făcute uitate alte volume.
La sfârşitul lunii septembrie a anului trecut, Ministerul Apelor şi Pădurilor (MAP) menţiona că echipamentele noului Sistem Naţional Integrat de Urmărire a Trasabilităţii Materialelor Lemnoase – SUMAL au fost achiziţionate şi sunt în curs de instalare şi configurare, lansarea versiunii complete fiind preconizată pentru data de 30 iunie 2020.
Conform ministerului, Direcţia Generală Păduri care are în responsabilitate administrarea SUMAL este, în acelaşi timp, implicată activ în implementarea noului sistem informatic – SUMAL 2, în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS).
În intervalul 2018 – 2019, MAP a achiziţionat echipamente IT instalate, configurate şi găzduite de STS, precum şi o dronă cu accesorii şi un GPS.
Noul sistem SUMAL are în componenţă 11 module: Super Admin – modulul de administrare al sistemului SUMAL; Garda Forestieră – modulul destinat Gărzilor Forestiere; Agent – destinat operatorilor economici; Amenajare – destinat evidenţierii în format GIS a fondului forestier naţional; Ocol – destinat administratorilor de păduri; Wood Tracking – destinat trasabilităţii masei lemnoase; IWood Tracking – destinat controlului trasabilităţii masei lemnoase; Inspectorul Pădurii (aplicaţie mobilă şi platforma web) – destinat populaţiei în vederea verificării transporturilor materialelor lemnoase; SNEICS – destinat evidenţei centralizate a contravenţiilor silvice; MFR – destinat urmăririi materialelor forestiere de reproducere; DDS – destinat evidenţei centralizate a controalelor conform regulamentului UE 995/2010 Due Diligence.