La o săptămână de la debutul protestului, angajaţii Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. dr. George I.M. Georgescu” (IBCV) sunt în continuare în grevă japoneză, după ce realizarea „Institutului Inimii” din Iaşi nu a fost inclusă pe lista obiectivelor finanţate prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Peste 600 de angajaţi protestează, cadrele medicale având ataşate de halate fluturaşi cu mesajul „Salvaţi Institutul Inimii. Nu lăsaţi să se oprească inima Moldovei!”. Lăcrămioara Ioniţă, asistent medical şi reprezentant al sindicatului Sanitas la nivelul unităţii medicale, a precizat că greva nu s-a terminat fiindcă nu s-a rezolvat încă situaţia „Institutului Inimii”, scrie ziaruldeiasi.ro.
Aceasta a explicat că se caută, în momentul de faţă, metode pentru a duce mai departe acest protest: angajaţii solicită autorităţilor locale şi naţionale să identifice noi surse de finanţare pentru „Institutul Inimii”, în contextul în care prin PNRR nu se poate realiza investiţia.
„Ne cerem drepturile, vrem să lucrăm într-un institut în care să avem suficiente paturi şi să îngrijim suficienţi pacienţi, ca să ne îndeplinim sarcinile de serviciu cum e firesc în secolul în care trăim. Nu se pune problema să ne oprim, vom purta fluturaşii în continuare, avem afişele puse peste tot în spital. Ne gândim fiecare că merită, că avem dreptul ca acest institut să ia fiinţă”, a spus Lăcrămioara Ioniţă.
Aceasta a precizat că pasul următor va fi începerea unor petiţii online şi distribuirea în oraş a unor tabele pentru a se strânge semnături şi fizic pentru susţinerea acestui proiect. Ele vor fi depuse ulterior către decidenţi, pentru a vedea sprijinul popular din spatele proiectului „Institutului Inimii”.
„Vrem să îi întrebăm pe oamenii din acest oraş dacă sunt alături de noi, pentru că eu cred că nu suntem doar noi vitregiţi, cei care lucrăm în acest spital, ci toată comunitatea ieşeană este în această situaţie. Când este atât de mare numărul pacienţilor din Moldova pe care i-am îngriji dacă am avea mai multe paturi… automat am putea să facem bine pentru mai mulţi oameni, dar aşa putem spune chiar că suntem limitaţi în practicarea actului medical. Există o cerere prea mare şi noi putem oferi mult prea puţin. Cred că lucrurile acestea trebuie analizate şi de cei care sunt în măsură să îşi deschidă astfel mintea, sufletul şi inima şi să facă ceea ce trebuie”, a mai spus Lăcrămioara Ioniţă.