Municipalitatea ieșeană intenționează să realizeze o sală de festivități la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Durata de realizare a investiției este estimată la 24 de luni, iar costurile la suma de 15.283.931,37 lei, fără TVA.
Conform unui proiect de hotărâre care se va afla pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 31 martie, obiectivul va avea un regim de înălțime subsol + parter + etaj și va avea o suprafață utilă totală de 1.244,9 metri pătrați. Acesta va fi format dintr-o sală de festivități (sala principală) pentru 249 de spectatori, o sală mare de repetiție, două săli mici de repetiție, o sală de machiaj, un depozit pentru costume, un depozit pentru decoruri și două vestiare.
Colegiul Național „Mihai Eminescu” este una dintre instituțiile de învățământ ieșene cu o intensă activitate extracurriculară. În cadrul acestuia activează cinci trupe de teatru (două în limba franceză, două în limba engleză și una în limba germană), unitatea de învățământ organizând anual Festivalul de teatru școlar în limbi străine „Teatrul sub castani” (aflat la ediția a X-a). Tot acolo activează clubul literar „LOGOS” și un club de dezbateri. De asemenea, elevii colegiului menționat participă activ la activitățile incluse în Programul „Eco Școala”, fiind implicați în numeroase alte proiecte.