Cluburile din Premier League au propus pentru următorul sezon niște schimbări aduse sistemului VAR. Pentru a permite jucătorilor un avans între 10 și 20 de centimetri la deciziile de ofsaid.
Potrivit Skysports, cluburile din Anglia s-au adresat comisiilor de arbitri, dorind o lejeritate mai mare în privința deciziilor VAR de ofsaid.
Într-o întâlnire organizată joi, reprezentanților cluburilor le-au fost arătate exemple de linii electronice. Grosimile au fost variate, inclusiv 10 cm, 15 cm și 20 cm.
Implementarea unei linii mai groase în cazul ofsaidurilor decise de VAR ar permite o toleranță mai mare echipelor.
Deocamdată, nu a fost luată o decizie și nu se va schimba nimic în acest sezon, scrie Mediafax.