La nivelul cheltuielilor, pe primele şase luni ale anului 2021 cheltuielile de investiţii au fost cu 5,23 miliarde de lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, iar plăţile cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 au fost de 8,11 miliarde de lei.
Cheltuielile de personal au însumat 55,71 miliarde de lei, în creştere cu 4,5% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 4,9% din PIB, cu 0,1 puncte procentuale mai puţin faţă de ianuarie-iunie 2020. Din total cheltuielilor de personal, plăţile reprezentând stimulentul de risc acordat pentru COVID 19 au fost de 70,27 milioane de lei, precum şi alte cheltuieli de personal, inclusiv sporuri acordate personalului medical şi auxiliar implicaţi în activităţile cu pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 de aproximativ 1,52 miliarde de lei.
Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 27,47 miliarde de lei, în creştere cu 8,3% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
O creştere se reflectă la bugetul de stat, respectiv 33,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 7,9%. Conform datelor comunicate de ordonatorii principali de credite, 3,97 miliarde de lei din total bunuri şi servicii reprezintă plăţi pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi şi alte produse necesare diagnosticării şi tratării pacienţilor infectaţi cu coronavirusul SARS-CoV-2, precum şi plata pentru vaccinuri împotriva Covid -19.
Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 75,25 miliarde de lei, în creştere cu 8,7% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
Potrivit Ministerului Finanţelor, evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 cu 177 lei, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. De asemenea, se reflectă şi majorarea de la 1 septembrie 2020 a nivelului indemnizaţiei sociale pentru pensionari garantată de la 704 lei la 800 lei, precum şi majorările privind alocaţiile de stat pentru copii începând cu 1 ianuarie 2020, cu 1 august 2020, care reprezintă o creştere a alocaţiei cu aproximativ 20% faţă de cea plătită în luna iulie 2020, precum şi cu 1 ianuarie 2021, care reprezintă o creştere a alocaţiei cu aproximativ 16% faţă de decembrie 2020.
Totodată, se continuă plăţile pe măsurile care au fost luate cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru diminuarea efectelor negative generate de pandemia de COVID 19.
Astfel, până la sfârşitul lunii iunie, s-au plătit pe măsuri active 1,38 miliarde de lei, respectiv 571,59 milioane de lei pentru indemnizaţii acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, 190,45 milioane de lei pentru indemnizaţii acordate pentru alţi profesionişti şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2, 268,5 milioane de lei pentru sume acordate angajatorilor pentru decontarea unei părţi a salariului brut al angajaţilor menţinuţi în muncă, 44,97 milioane de lei sume acordate angajatorilor pentru încadrarea în muncă a unor categorii de persoane, precum şi 302,46 milioane de lei indemnizaţii acordate pe perioada reducerii temporare a activităţii pentru profesionişti precum şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă în baza Legii nr.1/2005.
De asemenea, au fost continuate decontările indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale în scopul diminuării stocului de plăţi restante aferente acestora, astfel că la sfârşitul lunii iunie plăţile au fost de 2,17 miliarde de lei.
Cheltuielile cu subvenţiile s-au ridicat la 3,26 miliarde de lei, o mare parte dintre acestea fiind alocate către transporturi, respectiv subvenţii pentru transportul călătorilor, precum şi pentru sprijinirea producătorilor agricoli.
Alte cheltuieli au fost de 3,49 miliarde de lei, reprezentând, în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, alte despăgubiri civile, precum şi indemnizaţii acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.
Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 13,76 miliarde de lei, cu 32,7% mai mari comparativ cu anul precedent.
Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 21,35 miliarde de lei, în creştere cu 32,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent când au fost în valoare de 16,12 miliarde de lei. De asemenea, se observă o creştere mai accentuată a proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare, acestea reprezentând 52,84% din totalul cheltuielilor pentru investiţii pe primele şase luni ale anului 2021, subliniază sursa citată.
De asemenea, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne s-au plătit 178,47 milioane de lei pentru achiziţionarea de produse – stocuri de urgenţă medicală, inclusiv scannere termice pentru combaterea răspândirii infecţiei cu coronavirusul SARS-COV-2.
Ţinta de deficit bugetar pentru acest an este 7,16% din PIB, pe cash.
Consiliul European a adoptat, la jumătatea lunii iunie, o recomandare în cadrul procedurii de deficit excesiv care a fost demarată în cazul României şi, în conformitate cu această recomandare, România ar trebui să pună capăt situaţiei de deficit excesiv până în 2024, cel mai târziu.
Începând cu 2020, România, spre deosebire de alte state membre, face obiectul Procedurii de deficit excesiv (PDE), situaţia acesteia fiind reevaluată în primăvara anului curent. Procedura a fost iniţiată în luna aprilie a anului 2020, fiind determinată de încălcarea limitei de deficit bugetar de 3% în 2019, ca urmare a unei politici fiscale expansioniste.