Iaşul rămâne cel mai aglomerat serviciu din ţară. Puteţi să mergeţi într-unul din judeţele vecine pentru depunerea actelor, cu excepţia unuia: Vaslui. Practic, judeţele de la graniţa de est au cel mai lung timp de aşteptare.
Hotărât lucru, Iaşul are cel mai aglomerat Serviciu Public Comunitar de Paşapoarte. Dacă cineva vrea să se programeze pentru depunerea documentelor, poate să ia în calcul că va găsi locuri abia după jumătatea lunii iulie. Sigur, există şi varianta „la ghici”: există un ghişeu pentru cei care, din diferite motive, nu au apucat să-şi facă programare şi care vin în speranţa că vor reuşi să intre până se termină programul, scrie ziaruldeiasi.ro.
O alternativă incomparabil mai bună este programarea în alt loc oriunde în ţară – doar că prezenţa este obligatorie la depunerea solicitării. În schimb, documentul vine prin poştă la domiciliu în schimbul unei taxe de 10 lei pentru expedierea specială.
Ceva mai puţin aglomerat este serviciul din Vaslui. Totuşi, nici aici nu mai găsiţi locuri până în iulie. Galaţiul e disponibil de pe 8 mai încolo, dar aici există un birou şi la Tecuci, cu program miercurea. La Botoşani şi Neamţ e chestie de 3-4 zile lucrătoare, iar în toate celelalte judeţe, de o zi, două.
De remarcat că Vasluiul, Iaşul şi Galaţiul sunt judeţele cu cel mai mare număr de locuitori după domiciliu în raport cu populaţia rezidentă (recenzată anul trecut). Cauza o reprezintă migraţia celor din Republica Moldova care au nevoie de dovada domiciliului în România ca să obţină cetăţenia şi, implicit, paşaportul care le permite intrarea în UE fără viză, dar şi populaţia de vârstă şcolară/universitară.
La Serviciul Public Comunitar de Paşapoarte Iaşi ni s-a confirmat că e un număr foarte mare de solicitări şi că în această perioadă se lucrează la capacitate maximă. Ghişeele primesc zilnic în jur de 300 de solicitări, iar la acestea se adaugă alte aproximativ 200 de dosare transmise din străinătate sau din alte judeţe. Practic, şapte ghişee sunt deschise permanent, dintre care unul este pentru eliberarea documentelor, iar celelalte, pentru preluarea solicitărilor.
În primele trei luni ale anului au fost depuse la ghişeele Serviciului de Paşapoarte peste 16.400 de cereri şi au fost eliberate aproape 21 de mii de paşapoarte.
Există însă un deficit important de personal, fiind ocupate în prezent doar 21 de posturi din 33. Instituţia Prefectului ne-a confirmat că au fost făcute demersuri pentru ocuparea posturilor vacante, mai ales că judeţul Iaşi este cel mai mare din ţară, în ceea ce priveşte numărul de locuitori.