Cel mai mare număr de cazuri de COVID-19 a fost înregistrat ieri. Pe de o parte PNL spune că poate nu toți cetățenii au fost responsabili și nu au luat măsurile necesare pentru a limita infectările. Însă într-un astfel de domeniu nu poți lăsa la voia întâmplării aceste comportamente. Eu spun că autorii morali ai acestei situații sunt cei din Guvern împreună cu liderul lor de la Cotroceni. Legislația proastă promovată pentru limitarea infectărilor își arată acum colții. Sigur, dacă îi întrebi pe ei, măsurile au fost justificate iar textul legal impecabil, e acolo CCR- ul care le pune bețe în roate…
Ei bine domnilor liberali, lecția pe care trebuie să o învățați este că guvernarea nu se poate face oricum te taie capul, iar ignorarea mersului firesc al procesului legislativ duce la astfel de texte neconstituționale și ineficiente.
Mai lăsați scuzele!
Nu – Parlamnetul e vinovat că elaborați texte ce nu au legătură cu realitatea.
Nu – Curtea Constituțională este vinovată că reglementați pe jumătate lăsând loc de abuzuri.
NU! Voi sunteți de vină, iar pentru noi nici nu mai contează dacă e din incompetență sau din rea-voință, deoarece adevăratele victime ale acestei proaste guvernări sunt românii, voi după ce plecați de la guvernare vă întoarceți bine-mersi la sponsorii din spate și afacerile voastre de cumetrii.
Este trecut de al 12-lea ceas domnilor. Treziți-vă, sau laudele voastre despre cât de bine a fost gestionată România pe perioada COVID-19 se vor transforma în lamentări tardive.