Trupul bărbatului din Bacău care, duminică, a plecat de acasă cu doi copii ai săi, ameninţând că se sinucide împreună cu ei, a fost găsit, miercuri, după trei zile de căutări. Cadavrele celor doi copii – un băiat de 4 ani şi o fetiţă de cinci luni – fuseseră găsite, pe luciul lacului Răcăciuni, la scurt timp după ce tatăl plecase cu cei doi copii de acasă.
Trupul neînsufleţit al bărbatului fost descoperit miercuri, au declarat pentru News.ro surse judiciare. Bărbatul a fost căutat, încă de duminică după-amiază, de către pompieri şi scafandri.
A fost găsit trupul bărbatului din Bacău
Atunci, o femeie de 23 de ani din localitatea Pânceşti a sunat la 112, la ora 13:10, şi a anunţat că soţul ei, în vârstă de 30 de ani, după ce s-a certat cu ea, a luat doi copii şi a plecat cu ei de acasă, ameninţând că se sinucide aruncându-se în apă împreună cu cei mici.
Potrivit oficialilor Poliţiei Bacău, la ora 13:26 un prim echipaj de poliţie a ajuns în zona barajului Răcăciuni. Poliţistul a observat pe luciul apei trupurile copiilor, a intrat în lac şi i-a scos, a început manevrele de resuscitare. Echipajele medicale trimise la faţa locului au continuat încercarea de a scoate copiii din stop cardio-respirator,însă fără rezultat, fiind declarat decesul atât în cazul copilului de patru ani, cât şi în cazul surorii mai mici a acestuia.
Bărbatul nu a fost găsit în zonă atunci, autorităţile începând imediat căutările.
sursa: ZDI