Un bărbat de 46 de ani din localitatea ieșeană Scobinți a vrut să se spânzure cu o sârmă, după ce și-a dat seama că și-a incendiat o încăpere, în timp ce aprindea focul și fuma. Acesta are arsuri grave, fiind internat în spital, anunță Mediafax.
Bărbatul de 46 de ani a fost internat în Clinica de Chirurgie Plastică a Spitalului Spiridon, cu arsuri de gradele I, II și III.
Incidentul a avut loc în timpul nopții de sâmbătă spre duminică. Atunci, bărbatul a încercat să aprindă în gospodărie niște vreascuri, a turnat benzină și le-a aprins în timp ce își aprindea o țigară și a luat foc. Flăcările au cuprins și o anexă a locuinței sale.
O autospecială de stingere a secției de pompieri din Târgu Frumos a fost trimisă pentru a stinge flăcările.
„Este vorba despre un bărbat de 46 de ani din Scobinți, cu arsură prin flacără deschisă în zona feței, de grade I, II și III. A luat foc anexa, a venit poliția, iar domnul s-a speriat și a încercat să se spânzure cu o sârmă. Este internat în Clinica de Chirurgie Plastică și Reparatorie a Spitalului Sfântul Spiridon”, a declarat presei Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD.