Autoturism Toyota Prius semnalat furat din Germania, reţinut la Albița! Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Toyota Prius, care figura în bazele de date ca fiind furat din Germania.
În data de 25 ianuarie a.c., în jurul orei 22.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în ţară, un cetățean din R. Moldova în vârstă de 22 de ani, care conducea un autoturism marca Toyota Prius.
Autoturism Toyota Prius semnalat furat din Germania, reţinut la Albița
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind semnalat furat din Germania, semnalare emisă la data de 17.10.2021.
Cu privire la aspectele constatate, tânărul a declarat că proprietarul autoturismului este mama sa, care l-a achiziţionat din R. Moldova cu suma de 9.000 euro şi că nu are cunoştinţă despre faptul că autoturismul pe care îl conduce este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 45.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.
Căutat de autoritățile din Ucraina, depistat la controlul de frontieră în Albița