Co-președintele AUR, George Simion, a fost dat afară de la conferința suveraniștilor de la Madrid, organizată la sfârșitul săptămânii, deoarece nu a fost invitat la eveniment, a declarat pentru G4Media.ro un purtător de cuvânt al partidului VOX, din Spania, care a organizat conferința.
Reprezentanții VOX (extrema dreaptă) s-au declarați ”șocați” de comportamentul lui Simion, acuzat că a mințit într-o serie de postări pe Twitter în care a susținut că reprezintă România alături de PNȚCD la summit-ul suveraniștilor, scrie g4media.ro.
- Pe de altă parte, Simion neagă că a fost dat afară, susține că era cazat la hotelul unde se ținea conferința și că a a avut mai multe întâlniri cu liderii polonezi și VOX. El a explicat pentru G4Media.ro că postările de pe Twitter în care susține că se află la conferință nu sunt ale lui, ci ale echipei sale și că va cere să fie revizuite. Simion a mai încercat să se justifice cu explicația că ”postările de pe Twitter sunt restricționate la un număr de caractere”.
George Simion a susținut într-o serie de postări pe Twitter că reprezintă România la conferința suveraniștilor de la Madrid, alături de PNȚCD, însă afirmațiile sale au fost vehement dezmințite de organizatori. Simion a reușit să facă totuși o poză cu unul din liderii VOX, europarlamentarul Jorge Buxade, în holul Hotelului VP Plaza España Design, unde se ținea conferința, pe care a și postat-o sâmbătă pe Twitter, cu următorul mesaj:
”Îl felicit pe amicul meu Jorge Buxade și partidul VOX pentru organizarea summit-ului de la Madrid. Am semnat declarația comună pentru viitorul Europei ca o uniune de națiuni suverane. Sper să ne întâlnim din nou la București la jumătatea lui Februarie.”
I congratulate my friend @Jorgebuxade and the @vox_es party for organizing the ?? Madrid Summit. I signed the Joint Declaration for the Future of Europe as a union of sovereign nations. We hope to meet again in Bucharest in mid-February.? pic.twitter.com/vEfVJGGlP1
— ?? George Simion ?? (@georgesimion) January 29, 2022
”Domnul Simion nu a fost invitat la summit-ul de la Madrid. Este corectă informația că a fost scos afară de forțele de ordine pentru că n-a fost invitat. Nu a primit nici o invitație. Nu suntem deloc mulțumiți cu această situație. Nu este adevărat nici că a semnat declarația comună, decât dacă s-a ascuns undeva. Suntem șocați de această informație. Este prima dacă când se întâmplă așa ceva în istoria noastră politică”, a declarat pentru G4Media.ro Alonso de Mendoza, un purtător de cuvânt al delegației VOX din Parlamentul European. El a mai precizat că VOX nu participa la evenimentul AUR, care ar urma să fie organizat în luna Februarie.
Potrivit unor surse G4Media.ro, George Simion ar fi reușit să intre în hotelul unde s-a organizat summit-ul pretinzând că este secretarul reprezentantului PNȚCD. Organizatorii spanioli au comunicat că n-a fost invitată nici o persoană cu numele de Simion, astfel că forțele de ordine l-au dat afară de la conferința suveraniștilor, după cum au confirmat reprezentanții VOX, unul dintre organizatori.
Președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, a confirmat, pentru G4Media.ro, că ”a fost chestionat dacă George Simion este sau nu în delegația noastră”. Pavelescu susține că Simion nu a intrat împreună cu el la conferință și că nu știe cum a s-a întâmplat acest lucru, deoarece co-președintele AUR nu figura pe lista PNȚCD trimisă în avans organizatorilor.
Potrivit unor surse G4Media.ro, Simion ar fi insistat totuși pe lângă VOX să primească o invitație la summit-ul de la Madrid, însă reprezentanții partidului spaniol i-ar fi transmis că toți membrii grupului conservator trebuie să fie de acord. Or, FIDESZ s-ar fi opus participării AUR, din cauza ieșirilor anti-maghiare ale unor reprezentanți AUR.
Contactati de G4Media.ro, și reprezentanții FIDESZ au subliniat că George Simion nu a fost invitat la conferința de la Madrid și nici n-a semnat declarația comună, fără să spună însă dacă FIDESZ este cel care s-a opus participării AUR.
”Ar trebui întrebați organizatorii de la VOX în legătură cu circumstanțele intrării AUR la conferința de la Madrid. Un lucru este sigur: n-au fost invitați și în consecință nu au semnat declarația”, a declarat pentru G4Media.ro Adam Samu Balasz, șeful secretariatului FIDESZ pe probleme internaționale.
De altfel, europarlamentarul VOX, Jorge Buxade, a negat, într-un interviu pentru publicația maghiară Magyar Hyrlap, că George Simion ar fi fost invitat la Madrid, precizând că singurul partid românesc invitat la conferință a fost PNȚCD.
”În legătură cu întâlnirea de la Madrid, mai multe organe de presă au scris că a fost prezent și copreședintele AUR, George Simion, care a anunțat el însuși acest fapt pe Twitter. Politicianul chiar s-a deplasat la întâlnirea de la Madrid, dar singurul partid românesc invitat la conferință a fost PNȚ-CD, a cărui delegație a și participat la eveniment, prin Aurelian Pavelescu”, a afirmat Jorge Buxadé pentru Magyar Hyrlap. Buxadé a mai precizat că VOX nu se implică în chestiunile interne ale altui stat.
Aceleași precizări le-a făcut europarlamentarul VOX și după ce Simion a postat sâmbătă mai multe tweet-uri în care susținea că reprezintă România la summit-ul suveraniștilor. Buxade a publicat, tot sâmbătă, pe Twitter, precizarea că doar PNȚCD reprezintă România la summit-ul de la Madrid.
Conviene aclarar que la única delegación de Rumania presente en la #CumbreDeMadrid era exclusivamente la del Partido Nacional Campesino Cristiano Demócrata, con Aurelian Pavelescu.
— Jorge Buxadé (@Jorgebuxade) January 30, 2022
Ah! Y se te ha olvidado ?? #Sofo, de Fratelli de Italia https://t.co/51Ptw03R81
Explicațiile lui Simion pentru G4Media.ro
Rep: Purtătorul de cuvânt al VOX, Alonso de Mendosa, ne-a confirmat că ați fost dat afară de la conferința de la Madrid, deoarece nu ați fost invitat. Cine v-a dat afară și în ce circumstanțe?
Simion: Nimeni! Nu am participat la acea conferință. Am avut întâlniri cu cei de la VOX, cu cei de la Fratelli di Italia, cu cei de la PiS.
Rep: Ați avut întâlniri?
Simion: Da. Nu am participat la conferință și nu am spus niciunde cum citează cel de la Tomis News că aș fi participat la conferință.
Rep: Pai haideți să vă spun eu unde ați spus că participați la conferință. Chiar pe contul dumneavoastră de Twitter pe data de 29 (ianuarie 2022 – n.r.). Vă citez: „Îl felicit pe prietenul meu Jorge Buxadé pentru organizarea summit-ului de la Madrid. Am semnat declarația comună pentru viitorul Europei ca state suverane. Sper să ne întâlnim din nou în București la jumătatea lunii februarie”.
Simion: Păi și unde am zis domnule Tăpălagă?
Rep: Cum ați semnat declarația comună dacă nu ați participat?
Simion: Am semnat-o cum am semnat-o și pe cea de la Varșovia, ca partid care nu are europarlamentari. Și la Varșovia și la Madrid au participat partidele cu europarlamentari.
Rep: Dumneavoastră ați susținut în altă postare că reprezentați România la summit împreună cu domnul Pavelescu, cu subiect și predicat.
Simion: (Pauză) Am înțeles. Ca partid europarlamentar doar PNȚCD-ul…
Rep: Da, dar nu ați spus asta în postările dumneavoastră pe Twitter. Ați spus că participați și rep…
Simion: Postările de pe Twitter sunt limitate la un număr de caractere. Am fost..
Rep: De la ce? Cum? Mă scuzați, cum ați spus?
Simion: Postările de pe Twitter sunt restricționate la un număr de caractere.
Rep: Și ce legătură are numărul de caractere cu o minciună pe care o ziceți acolo?
Simon: (Pauză) Eu nu cred, domnule Tăpălagă, că am spus nicio minciună. O să vă trimit link cu ce am făcut eu la Madrid…
Rep: Link-urile de la postări le am și eu și dumneavoastră spuneți că reprezentați…
Simion: Eu am avut o întâlnire cu români acolo..
Rep: Stați puțin să o lămurim. Lăsați întâlnirile cu români. Spuneți că reprezentați România la summit împreună cu domnul Pavelescu. Asta e una. O spuneți cu subiect și predicat. Și doi: spuneți că ați semnat declarația. Adică, din toate postările de pe Twitter se înțelege că participați la summit. Mai mult, anunțați înainte de summit că mergeți să participați la summit, că sunteți în avion în drum spre summit.
Simion: Sunt în avion să mă întâlnesc cu români și am avut întâlniri bilaterale pe care vă rog să le confirmați cu următorii: cu domnul Buxadé de la (ăăă) din Spania, de la VOX; cu un domn Francesco Sommo de la Fratelli di Italia, o să vă trimit exact numele și cu un europarlamentar PiS, cu profesorul Dembiński, dar, la fel, o să vă dau un nume.
Rep: Deci cu domnul Buxadé am verificat, iar purtătorul lui de cuvânt, domnul Alonso de Mendosa, ne-a spus, în citat: „Este corectă informația că domnul Simion a fost scos afară de forțele de ordine pentru că nu a fost invitat. Nu a primit nici o invitație. Nu suntem deloc mulțumiți cu această situație. Nu este adevărat nici că a semnat declarația comună. Suntem șocați de aceste informații. Este prima dată când se întâmplă așa ceva în istoria noastră politică”. Vă rog.
Simion: Eu o să vă trimit numărul domnului Buxadé să vă relateze despre întâlnirea noastră. Stă mai bine să aveți de la domnul Buxadé informații…
Rep: Am lămurit-o cu domnul Buxadé. Ați avut o întâlnire pe holul hotelului înainte ca domnul Buxadé să meargă la cină și ați făcut o poză pe care ați postat-o (pe Twitter – n.r.). După această poză postată, domnul Buxadé a precizat că singurul partid care a participat a fost PNȚCD, nu și dumneavoastră.
Simion: Asta vă spun și eu și vă pot confirma.
Rep: Păi da, dar…
Simion: Singurul partid care a participat la acest summit a fost PNȚCD.
Rep: Da, dar tot domnul Buxadé ne-a confirmat prin purtătorul de cuvânt că ați fost dat afară din conferință.
Simion: Nu este. Nu, nu cred că v-a confirmat domnul Buxadé, poate purtătorul lui de cuvânt.
Rep: Păi da, purtătorul lui de cuvânt.
Simion: Nu. O să vă dau numărul de telefon al domnului Buxadé și o să stabiliți cu dumnealui chestiunea asta. Vă rog, pentru acuratețe.
Rep: Totuși, întrebarea este: cum ați intrat la conferința suveraniștilor din moment ce nu ați fost invitat?
Simion: Nu am participat la nici o conferință, domnu’ Tăpălagă.
Rep: Ba da. Avem mai multe surse care ne confirmă că ați intrat la conferință. Că nu ați participat, asta e clar, că nu ați fost invitat, dar de intrat ați intrat și ați fost dat afară.
Simion: Nu, nu am intrat domnu’ Tăpălagă.
Rep: Ba da, ați intrat. Ați fost acolo. Cum să nu? Dar dumneavoastră ați spus pe Twitter că ați fost acolo.
Simion: Am avut trei întâlniri bilaterale.
Rep: Dar pe Twitter ați spus că reprezentați România la conferință. Nici vorbă de întâlniri trilaterale sau bilaterale, cum le-ați zis. (pauză) Ați mințit!
Simion: (Pauză) Nu am mințit, domnu’ Tăpălagă. Așa considerați dumneavoastră. Pai dumneavoastră ne faceți și partid extremist…
Rep: Nu, nu. Vă citez din nou. Lăsați-o, că nu are legătură cu partidul extremist. Vă citez din nou…
Simion: Așa au formulat cei care se ocupă de Twitter-ul meu, dar eu v-am zis ce am făcut acolo, v-am zis că nu am susținut niciunde. Este și normal să nu fi participat la acest eveniment.
Rep: Ultima întrebare este dacă e adevărat că ați intrat pretinzând că sunteți secretarul reprezentantului PNȚCD.
Simion: (Pauză) Nu.
Rep: Nu e adevărat? Dar cum ați intrat în hotel, că nu înțeleg. Dacă nu erați invitat, totuși cum ați aterizat acolo, că nu puteați intra dacă nu erați invitat.
Simion: Cum am intrat în hotel? (pauză) Ce, domnul Tăpălagă? Care e ideea? Nu poți să intri într-un hotel?
Rep: Unde are loc o conferință internațională unde participă premieri, 100% nu.
Simion: (Pauză) Eu vă spun că puteți și nu a fost nici o problemă.
Rep: Eventual dacă faceți ca dumneavoastră, pretinzând că sunteți altcineva și că sunteți invitat.
Simion: Nu, în nici un caz. În nici un caz! Eu am fost cazat la acel hotel și am avut mai multe întâlniri în marja evenimentului. Nu aveam ce căuta la evenimentul propriu-zis pentru că nu avem europarlamentari.
Rep: La ce hotel ați fost cazat?
Simion: La VP Plaza España Design.
Rep: Așa, și evenimentul ăsta la ce hotel avea loc?
Simion: La VP Plaza España Design.
Rep: Deci ați fost cazat în același hotel în care se ținea evenimentul.
Simion: Sigur că da.
Rep: Și ați fost scos afară…
Simion: Nu, nu am primit nici o interdicție, nu am plătit nici o amendă. Lucrurile astea se verifică…
Rep: Dar eu nu am spus nimic de amendă. Nu știu de unde scoateți dumneavoastră cu amenda.
Simion: Ba știți de unde, știți de unde.
Rep: Nu știu, domnule Simion, eu nu am zis nimic de o amendă.
Simion: (Pauză) Mda.
Rep: Deci, deși spuneți pe Twitter că reprezentați România la summit, acum ziceți că nu ați fost acolo.
Simion: Asta am zis și la Europa Liberă și vă rog să mă citați exact. Acum două zile am dat aceeași declarație pentru Europa Liberă pe care vi-o indic și asta am spus și jurnaliștilor spanioli care mi-au luat interviu.
Rep: Da, dar lor nu le-ați spus și că pe Twitter ați scris cu totul altceva. Și vă citez „scurtele” postări pe Twitter.
Simion: Pe Twitter nu scrie că am participat.
Rep: Ba da, scrie că reprezentanți România la summit împreună cu domnul Pavelescu.
Simion: Da, vrea să mă …. cu domnul Pavelescu am fost acolo, inclusiv la întâlnirea cu românii și vreau să mă citați exact. O să văd ce a scris echipa mea de pe Twitter, că vă dați seama că am conturi pe toate rețelele de socializare și nu…
Rep: Dar ăștia publică de capul lor, așa? Vă pun în gură chestii pe care nu le-ați făcut?
Simion: Da, da. Și lista aia pe care ziceți voi că era neagră, tot ei au postat.
Rep: Am înțeles. Deci, de acum tot ce vedem pe Twitter-ul și pe Facebook-ul dumneavoastră nu sunt, de fapt, postările dumneavoastră. Putem spune asta – „această postare nu este a domnului Simion”.
Simion: (Pauză) Ăăă, nu integral, trebuie să verificați cu mine. Trebuie să mă sunați cum m-ați sunat acum.
Rep: Deci toate astea pe care le vedem de fapt nu sunt ale dumneavoastră:
Simion: Da. Am o echipă.
Într-o declarație pentru Europa Liberă, George Simion a susținut că nu a ajuns la eveniment pentru că „s-a organizat o întâlnire a grupurilor parlamentare din Parlamentul European, domnul Orban proaspăt ieșit din grupul Popular, cei din grupul conservatorilor, ECR, și cei din grupul extremist ID. Aici au participat doar partidele cu europarlamentari, noi cei de la AUR neavând încă europarlamentari, vom avea în 2024” și că „momentan nu ne interesează, neavând parlamentari.”
Potrivit Europa Libera, ”atât în Polonia, cât și în Ungaria, de unde provin cei mai influenți lideri ai alianței conservatorilor – premierii Viktor Orban și Mateusz Morawiecki – AUR nu este privit cu ochi buni. La Budapesta, AUR este considerat de extremă-dreapta și antimaghiar, iar presa consideră că ar fi o sinucidere politică alianța cu un astfel de partid.”
Prima încercare de a forma grupul parlamentar al conservatorilor și extremiștilor a avut în 2021 la Varșovia. Și atunci George Simion a mers în capitala Poloniei și s-a întâlnit cu o serie de politicieni și a semnat rezoluția rezultată în urma acelei întâlniri.
Cititi mai multe despre Cum a fost dat afară George Simion din adunarea suveraniștilor de la Madrid pe g4media.ro.