Văzută oblic, de peste drum, impresia pe care o produce asupra muritorilor de rând clădirea oricărei primării din vasta majoritate a celor peste 16.000 de orașe, comune și sate din România este cea a unei deplorabile banalități.
În linii mari, vorbim despre aceeași construcție-standard, alb-cenușie, situată pe ulița centrală a localității, cu tricolorul înfipt la intrare și eterna pancartă pe care stă scris, după caz, „Primărie” sau „Consiliu Local”: acesta este reperul trainic al celor mai noi ambiții politice provocate de alegerile locale 2020.
Sezonul final rulează duminică, 27 septembrie, în toate secțiile de votare, cu începere de la 7:00 dimineața și se încheie la 21:00, odată cu închiderea urnelor, relatează digi24.ro
Amalgamul abracadabrant al micilor dar furtunoaselor încleștări locale, mereu desfăşurate undeva la periferia marilor fronturi politice, reprezintă, pe lângă petele inevitabile de culoare, un extrem de fidel test cu turnesol pentru politica românească: de aici, de la firul ierbii, se vede cel mai bine nivelul real de „contaminare” a vieții politice, în materie de resurse, ambiţii, spirit gospodăresc şi mai ales impostură.
După modelul Ligii Fantastice pentru Cotroceni, Digi24.ro încearcă să-i prezinte de această dată pe aspiranții la „liga mică” a politicii locale care au reușit, cumva, să-și mărească amprenta radar în campanie și să facă, voluntar sau nu, saltul dincolo de zidul anonimatului. Pe toţi aceştia, dincolo de ambiţia de a accede la un fotoliu de primar ori consilier local, îi uneşte felul în care au reuşit să-şi câştige notorietatea prin vorbe ori fapte mai puţin obișnuite, controversate sau, pur și simplu, de tot râsul.
Pentru că singurul farmec al politicii pe care nimeni nu îl poate contesta este că ea reprezintă o sursă aparent inepuizabilă de umor.
Să râdem, să zâmbim, să ne revoltăm pe alocuri și să luăm aminte.
Bucșă de la Primărie. Care Bucșă? Păi, să-i numărăm, coane Fănică
Cu o certitudine aproape matematică, viitorul primar al comunei Alțâna din județul Sibiu va fi un domn pe care îl cheamă Bucșă. Singurele necunoscute în această ecuație politică le reprezintă partidul care îl va propulsa pe Bucșă în funcția de primar și, eventual, dacă viitorul edil va purta mustață ori ba. Și asta deoarece candidații principalelor partide (PNL, PSD, USR PLUS) împărtășesc același nume de familie. Da, ați ghicit: Bucșă.
Pentru ca lucrurile să fie și mai interesante, pe candidații PSD și PNL îi cheamă fix la fel: Ioan Bucșă. În schimb, candidatul USR PLUS poartă un alt nume de botez – Aron – fapt care l-a făcut pe președintele USR, Dan Barna să exclame:
„USR PLUS e altfel! Avem dovada”
La o privire atentă a celor trei afișe electorale, pasionații de jocuri de tipul „Notați diferențele” pot identifica și alte elemente fizice prin care candidatul USR PLUS se deosebește de ceilalți doi. Cei cotaţi cu nivel „Expert” sunt, la rândul lor, invitați să precizeze diferențele dintre candidații PNL și PSD.
O altă candidată USR, Daniela Dolha, a arătat şi ea că este „altfel” decât ceilalţi candidaţi, dar a ales să o facă într-o manieră puţin mai dramatică: a confundat Turda cu Câmpia Turzii.
Conform legii extinse a lui Murphy, dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost în cea mai proastă secvenţă posibilă.
În cazul candidatei USR, „cea mai proastă secvenţă posibilă” s-a dovedit a fi propunerea de candidatură: fix aici Dolha a scris, negru pe alb, că urmează să candideze pentru funcţia de primar al Turdei, şi nu Câmpia Turzii, cum ar fi trebuit.
Greşeala a fost, între timp, reparată, legenda rămâne.
Incredibilul fenomen al candidatului care apare simultan pe afişe de la partide diferite
În comuna Suharău, din județul Botoșani, actualul primar, Marcel Chelariu, s-a gândit să aibă o abordare eclectică și să vină în întâmpinarea tuturo gusturilor politice ale cetățenilor.
„Eu am pus bannere cu domnul primar și cu mine, în urmă cu două săptămâni. Dacă domnul primar a luat decizia să pună cu doamna Federovici (PSD) înseamnă că este opțiunea dânsului și nu mai am ce comenta. Ce pot să comentez?”, a declarat liderul PNL Botoșani, Costel Șoptică.
„Domnul primar” candidează ca independent și merge pe ideea că „oamenii nu pot fi de aceeași culoare”.
„Eu știu foarte bine opiniile din Suharău. Sunt oameni care înclină spre dreapta, către PNL și în discuțiile cu mine așa o să voteze, pentru PNL”, a explicat Chelariu. „Sunt oameni care nu votează niciodată cu PNL și votează PSD. Deci nu este un inconvenient din punctul acesta de vedere. Așa-i normal, dacă-s independent nu ar trebui așa să fac?”, a declarat el.
O candidată la consiliul local din Suhurlui, judeţul Galaţi a încercat să ridice miza şi să candideze la dublu, din partea a două partide diferite: PMP şi Pro România.
Iniţial s-a bănuit că este o coincidență, pe modelul Bucşă de la Sibiu. „Am făcut verificările bineînţeles şi am constatat pe baza celorlalte date cu caracter personal că de fapt e vorba de una şi aceeaşi persoană”, a spus purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Judeţean Galaţi, Andi Mihalache, care a precizat că „având candidatura depusă atât pe o formaţiune politică cât şi pe cealaltă, candidatura persoanei respectivă este nulă de drept“.
Şlapul, clovnul şi trolul
Tudor Helmut Schinagel, cunoscut sub porecla Tubel, candidează independent la primăria sectorului 1 din Bucureşti. Sub sloganul „N-am, dar vreau” îşi doreşte să ajungă primar şi, implicit, un om bogat, pentru a nu mai fi nevoit să muncească. Semnul său electoral îl reprezintă şlapul. Profilul de său de Facebook e plin de trucaje foto şi diverse meme care îl prezintă pe Tubel în diverse ipostaze: în piscină cu Donald Trump, pe podium cu Emmanuel Macron sau cu papa Francisc sărutând mâna lui Tubel.
Există şi clovni profesionişti care candidează la primărie, cum este cazul clovnului Bobo, candidat independent la primăria Suceava. Pe numele său din buletin Andrei Neşculescu, el a reuşit să strângă numărul de semnături necesare, iar candidatura i-a fost validată de Biroul Electoral Judeţean.
Neşculescu a fost membru PNL în ultimii 17 ani. În această perioadă, el a fost invitat să întreţină atmosfera la mai multe evenimente organizate de filiala locală PNL. Anul trecut, la un astfel de eveniment, presa locală a scris că i-a pus pe copiii prezenţi la inaugurarea unui loc de joacă să scandeze „Domn’ primar!” în timp ce primarul PNL Ioan Lungu făcea exerciii la un aparat.
În urmă cu câteva zile, Necşulescu a trolat o conferinţă a candidatului PSD la primărie.
„Lua-v-ar dracu’ pe toţi!”, a fost concluzia sa.
Cuplul Budău-Căscătău şi soluţia lui Strâmbeanu
„Bună dimineaţa oameni gospodari”. Propoziţia se încheie cu un smiley zâmbitor şi e însoţită de următoarea imagine:
Sloganul este simplu, alcătuit din două substantive – unul propriu şi unul comun: „Ruben Budău Agricultura”.
În imagine se obsevă silueta unui bărbat îmbrăcat în straie populare care atinge discret o roşie. Bărbatul ar putea fi însuşi candidatul PSD la CJ Arad. Nimeni nu ştie precis întrucât chipul său învăluit de o aură aproape angelică este cropuit brutal, fix deasupra nasului.
Pe Budău îl putem admira însă în alt afiş, unde apare pozat la prim-plan alături de Rivelino Căscătău, candidat la primăria Ineu într-un afiş electoral.
După modelul perlelor de la bac, glumele legate de numele mai puţin obişnuite ale candidaţilor la diversele primării din ţară sunt vechi de când lumea. Unii candidaţi au decis să facă un pas înainte şi să-şi transforme defectul semantic într-un avantaj electoral.
Călin Strîmbeanu, de pildă, candidează din partea USR PLUS la Consiliul Local de la Întorsura Buzăului. Sloganul său este: „Îndreptăm Întorsura”
În linii mari, aceste alegeri locale vor fi o competiție cu trei formațiuni politice care își dispută lupta pentru podium: PNL, PSD și Alianța USR PLUS. Alte partide precum PMP ori PRO România încearcă să ciupească niște mențiuni, suficient cât să evite lanterna roșie a retrogradării în ridicol, în vreme ce UDMR-ul merge pe calea bătătorită a autonomiei politice în județele deja consacrate: Covasna și Harghita.
„După 30 de ani fără noi, cred că ne vreţi înapoi” este sloganul Partidului Comuniştilor, care participă şi ei la aceste alegeri. Candidatul PC, Gheorghe Mărculescu, candidează în blugi şi nelipsita cămaşă roşie la primăria Aradului.
Duşmanii de moarte ai comuniştilor din vremurile trecute, ţărăniştii, se zbat şi ei la periferie şi speră să reînvie precum pasărea „Pheonix”.
Uneori, o schimbare de literă poate produce un dezastru din care nu va renaşte nimic, niciodată. Sau nu va produce nimic, niciodată. Chiar dacă între timp, un cap-limpede de la PNŢCD a reuşit să îndrepte pocinogul iar Pasărea Phoenix şi-a reintrat în drepturi.