Începând cu această lună, Aeroportul Iași a devenit punct de plecare pentru zborurile operate de compania aeriană EuroWings.
Pentru început se vor opera curse regulate către Stuttgart și Dusseldorf, Germania, a anunțat managerul aeroportului Iași, Romeo Vatră: ”E o veste bună, pentru că vorbim de compania EuroWings, care este o companie lowcost, divizia companiei Lufthansa și care pentru noi reprezintă o premieră în ideea în care avem și companii, altele decât cele cu care ne-am obișnuit până acum. E bine că mai avem două destinații din Germania. Germania, din punctul nostru de vedere, era o țară în care era nevoie de mai multe destinații pentru că avem comunități importante de români.”, conform radioiasi.ro
Romeo Vatră, managerul Aeroportului Iași, a menționat că, în același timp, compania românească Animawings intenționează să lanseze curse regulate pe ruta Iași – București începând din luna septembrie.