O persoană a murit în urma unui accident în care a pierdut controlul mașinii și a căzut într-un iaz din Bălțați.
În zona Valea Oilor, comuna Bălțați, a avut loc sâmbătă searaun incident rutier. Un autoturism a ieșit de pe carosabil și a căzut cu partea frontală în iazul din zonă.
O persoană de aproximativ 45 de ani a fost găsită inconștientă în mașină, cu habitaclul neinundat.
Detașamentul de Pompieri Târgu Frumos a intervenit la locul solicitării cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție echipată cu modul de descarcerare și acordare a primului ajutor, precum și o ambulanță de prim ajutor calificat.
De asemenea, de la SAJ Iași a sosit o ambulanță echipată cu medic.
Victima a fost preluată de către echipajul medical SAJ și s-au executat manevre de resuscitare cardio-pulmonară. Din păcate, manevrele de resuscitare cardio-pulmonară nu au avut succes și victima a fost declarată decedată.
Fii alături de noi pe Facebook!