O coliziune violentă a avut loc aseară pe raza localității Boureni, județul Iași, după ce un autoturism a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un șanț de pe marginea drumului.
În urma impactului, trei persoane au fost rănite, printre care și un minor.
La sosirea echipajelor de intervenție, medicii au preluat un bărbat de 39 de ani cu traumatisme severe (cranio-cerebrale și toraco-abdominale).
Analizele de laborator au scos la iveală un detaliu șocant: acesta avea o alcoolemie de 300 mg/dl.
Cea de-a doua victimă, un bărbat de 44 de ani, a fost transportată la spital cu o fractură de humerus și suspiciune de leziune a coloanei cervicale, având, de asemenea, o alcoolemie ridicată (206 mg/dl).
Din primele cercetări reiese că la bord se afla și fiul șoferului, în vârstă de 5 ani.
Citiți și DN 28, blocat total sâmbătă seară după un accident cu patru victime la Răducăneni
Există indicii că, imediat după impact, conducătorul auto ar fi părăsit locul accidentului împreună cu minorul, acesta din urmă fiind ulterior evaluat medical cu traumatisme la nivelul brațului și contuzii.
Fii alături de noi pe Facebook

