Rezultatele finale obţinute de cadrele didactice la definitivare: 69,15% este rata de promovare înregistrată la examenul naţional pentru definitivare în învăţământ (sesiunea 2022) – înainte de contestaţii.
Au fost declaraţi promovaţi, înainte de înregistrarea şi soluţionarea eventualelor contestaţii, 269 de candidaţi cu medii între 8 şi 10. Un candidat promovat trebuie să obţină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obţinute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puţin 8 (opt) pentru promovarea examenului. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, scrie ziaruldeiasi.ro.
La proba scrisă din această sesiune au fost prezenţi 408 de candidaţi. Dintre aceştia, 19 candidaţi s-au retras. Niciun candidat nu a fost eliminat pentru fraudă şi o lucrare a fost anulată în centrele de evaluare. Astfel, din totalul celor 389 de candidaţi cu lucrări evaluate, 236 de candidaţi au obţinut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceştia, un candidat a fost notat cu 10, iar 25 de candidaţi au primit note între 9,50 şi 9.99. De asemenea, 174 de candidaţi au avut note între 5 şi 7,99. Cu note sub 5 au încheiat proba 20 de candidaţi.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, şi obiectivul acestui examen naţional. Prin dobândirea definitivării în învăţământ, un cadru didactic depăşeşte stadiul de debutant şi poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare. Contestaţiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 27 şi 28 iulie. Rezultatele finale se afişează la centrele de examen în data de 4 august.