30 din cele 54 de paturi de la Spitalul Modular din Leţcani sunt ocupate, după o săptămână de la intrarea în activitate a unităţii medicale.
Directorul DSP Iaşi, Vasile Cepoi, a precizat că este posibil ca, în cursul zilei de vineri, să fie pornită şi Secţia de Terapie Intensivă.
„Secția exterioară a Spitalului de Boli Infecțioase Lețcani pimește deja pacienți care sunt non-critici și, la ora actuală, sunt 30 internați, iar pentru pacienții critici pregătim secția de terapie intensivă. Ieri, împreună cu doamna profesor Grigoraș și cu doctorul Roşu de la Boli Infecțioase și împreună cu inginerul de la Institutul de Oncologie, care este specialist în problemă, am pus în funcție 24 de aparate de ventilație. Ele sunt lăsate în probe să funcționeze până mâine dimineață. Dacă în acest interval de timp nu se întâmplă nici o defecțiune, putem să apreciem că secția poate fi deschisă„, a declarat Vasile Cepoi.