Ieri, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, în colaborare cu polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Iași – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat 13 percheziții domiciliare în localitățile Pașcani, Hârlău, Moțca, Stolniceni-Prăjescu, Hărmănești și Țibana. Acțiunea face parte dintr-un dosar penal ce vizează presupusa comitere a infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul silviculturii și construcțiilor.
Investigațiile vizează un grup format din 13 persoane fizice și două persoane juridice. Conform unui comunicat de presă emis de procurorii ieșeni, au fost executate opt mandate de aducere, iar opt persoane au fost conduse la sediul poliției pentru interogatorii.
Citiți și 27 de şoferi au rămas fără permisul de conducere după o razie a poliției rutiere la Iași
În cadrul anchetei, au fost identificate bunuri imobile asupra cărora s-au instituit măsuri asigurătoare. Astfel, s-a dispus sechestrul efectiv asupra a 30 de terenuri și 33 de construcții (inclusiv industriale, edilitare și locuințe), toate situate în județul Iași.
Prejudiciul estimat în acest caz se ridică la 5.000.000 de lei. Operațiunea a fost sprijinită de forțele de poliție, inclusiv de Serviciul de Investigații Criminale Iași, Biroul de Investigații Criminale Iași, Poliția Orașului Hârlău, Postul de Poliție Ţibana, Serviciul pentru Acțiuni Speciale Iași și jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.