Spitalul de Neurochirurgie din Iași a prezentat bilanțul activității din ultimul an, cu un număr de pacienți tratați similar celui din 2024. Investițiile majore, în valoare de aproximativ 48 de milioane de lei, au vizat aparatura de înaltă performanță, inclusiv sisteme moderne de imagistică și RMN. Conducerea unității anunță continuarea dezvoltării, cu extinderea spitalului și introducerea unor proceduri medicale avansate.
Trending
- Programul de la Cinema Ateneu în perioada 13-18 martie
- Prima premieră a anului la Opera Iași
- PE FIRUL CUNOAȘTERII / Unde se întâlnesc arta și știința?
- IAȘUL TE VEDE / CUM NE ÎNGRIJIM MAȘINA ÎN SEZONUL CALD
- Impact între un TIR și un autoturism la Grănicești. Două persoane au ajuns la UPU
- Transfer aerian de la Iași la București pentru un copil cu arsuri grave
- Cetățean ucrainean cercetat după ce a fost prins cu un buletin românesc fals
- DEZBATEREA ZILEI / Amplă campanie de primăvară

