În contextul creşterii cantităţilor de deşeuri generate la nivel judeţean şi al necesităţii de a identifica soluţii eficiente pentru valorificarea fracţiei biodegradabile, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitara pentru Salubritate Iaşi urmăreşte dezvoltarea unor parteneriate care să integreze tehnologii inovatoare în sistemul de management al deşeurilor. Un astfel de demers vizează colaborarea cu o firmă din Ardeal companie specializată în soluţii biologice bazate pe microorganisme care accelerează procesele naturale de descompunere a materiei organice.
Trending
- Sfinții, însoțitori în pelerinajul vieții
- Guvernul: întârziere de cinci luni
- Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, nominalizat la Gala Elitelor Medicale
- Tehnologia Laser și noua generație a Zâmbetului Fix
- AI concediază IT
- Prognoza meteo pentru luna octombrie.
- Ucraina instalează adăposturi mobile la frontiera cu România
- Premierul Ilie Bolojan, ar putea ajunge vineri la DNA Iași în dosarul mitei de 1,5 milioane de euro (SURSE)





