Sub pretextul lărgirii bazei de impozitare şi al creşterii veniturilor la bugetele locale, autorităţile centrale
au decis eliminarea sau restrângerea unor scutiri care funcţionau de ani de zile. Aceste facilităţi vizau atât persoane fizice aflate în situaţii vulnerabile, cât şi organizaţii sau activităţi cu rol social, cultural
sau economic important la nivel local. Noile măsuri deschid o dezbatere amplă privind echilibrul dintre necesitatea consolidãrii fiscale şi protejarea categoriilor care depind de aceste scutiri.
Trending
- DN 28, blocat total sâmbătă seară după un accident cu patru victime la Răducăneni
- Direct în inima Toscanei! O nouă destinație de pe Aeroportul Iași
- Două intervenții chirurgicale de urgență la Spitalul „Sf. Spiridon” în urma unor accidente casnice grave
- Efervescență culturală în Iași: Ce poți face în zilele următoare? Teatru, operă și expoziții de neratat
- Iașul se pregătește de Înviere: Tot ce trebuie să știe credincioșii despre slujbele din această seară
- Două persoane salvate la limită după ce au fost găsite inconștiente în propria casă
- EU SANATOS CARDIODENT / Sãnãtatea oralã: preventie, decizie si tratament corect
- LUMINA ORTODOXIEI / BUCURIA ÎNVIERII DOMNULUI

