Vicii de procedură ale instanţelor, legislaţie interpretabilă, chiar şi incoerentã şi rea-voinţă sau neglijenţă a unor experţi. Sunt cele trei elemente care au determinat conducerea firmei Electra să arate unde se poate ajunge într-un aparent banal proces de retragere a unui acţionar din conducerea unei companii. Un demers firesc, făcut din dorinţa ca astfel de situaţii să nu se mai repete şi ca mediul de afaceri să fie protejat de consecinţele unor expertize greşite şi ale unor interpretări judiciare discutabile.
Subscribe to Updates
Get the latest creative news from FooBar about art, design and business.
Trending
- Ziua Mondială a Educației 2026: De ce este sărbătorită pe 5 octombrie
- Cultivarea liniștii interioare
- Sfinții, însoțitori în pelerinajul vieții
- Guvernul: întârziere de cinci luni
- Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași, nominalizat la Gala Elitelor Medicale
- Tehnologia Laser și noua generație a Zâmbetului Fix
- AI concediază IT
- Prognoza meteo pentru luna octombrie.
Expertize contabile defectuoase, companii în pericol
Vicii de procedură ale instanţelor, legislaţie interpretabilă, chiar şi incoerentã şi rea-voinţă sau neglijenţă a unor experţi. Sunt cele trei elemente care au determinat conducerea firmei Electra să arate unde se poate ajunge într-un aparent banal proces de retragere a unui acţionar din conducerea unei companii. Un demers firesc, făcut din dorinţa ca astfel de
SHARE
SHARE
Cele mai recente știri
Cele mai noi evenimente din Iași
Știri din aceiași categorie
Ziua Mondială a Educației 2026 este sărbătorită pe 5 octombrie. Află de ce a fost…
INVITAT / Sebastian Gheorghe – fondatorul procesului WakeUpFlow Sebastian Gheorghe este profesor de meditație, coach…
INVITAT / Pr. Arhim. DOSOFTEI SCHEUL – Mare Ecleziarh al Catedralei Mitropolitane https://youtu.be/s-UMHhkF2YU
INVITAT / Prof. univ. dr. Florea Ioncioaia – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” https://youtu.be/GYxQZtsZZNM
Citește și despre Prognoza meteo pentru luna octombrie. Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Iași a fost…
Link-uri utile:





