Săptămâna aceasta, Iașul devine gazda celei mai importante
manifestări științifice și medicale din domeniul neurochirurgiei. În
perioada 9–11 octombrie, se vor desfășura lucrările Congresului
Național de Neuroștiințe Moderne 2025. Tema generală a celei de-a
șaptea ediții este „Neuroștiințele în Serviciul Pacientului”.
Trending
- Atac violent la Cluj. Două persoane au fost grav rănite, iar poliția caută agresorul
- Incununați cu lauri în toate competițiile
- Toamna schimbăm dieta?
- Călin Georgescu, așteptat de zeci de susținători la Curtea de Apel București
- Peste 10.000 de oameni la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2026, la Iași
- Cheile viitorului
- Profesor al UAIC, medaliat cu bronz la Campionatul Mondial de Judo pentru Veterani 2026
- Despre sindicate și dialogul social





