Deschiderea anului universitar 2024-2025 la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași va avea loc luni, 30 septembrie, în Aula Magna „Mihai Eminescu”. Aceasta va fi urmată de deschiderile organizate de cele 15 facultăți. Până atunci, însă, reprezentanții universității le pregătesc studenților din anul întâi un eveniment dedicat informării și orientării lor.
Trending
- Intervenție contra cronometru la Voinești: Pompierii au scos două butelii din mijlocul unui incendiu violent
- Asociația de vânătoare Zimbru va captura animalele sălbatice care își fac apariția în cartierele orașului
- Elveția solicită ajutorul UE: Pacienți cu răni grave, transferați în străinătate
- Copil de 8 ani lovit de o mașină pe DN15. Șoferul, un tânăr ucrainean, a prezentat un permis fals polițiștilor
- Mesajul Papei de Anul Nou: „Să ne rugăm cu toții împreună pentru pace”
- Tragedie la priveghi în Bicaz: O casă a ars din temelii din cauza unei lumânări, iar trupul unui bărbat decedat a fost carbonizat
- Casă mistuită de flăcări la Măneuți după un foc de artificii
- Două persoane rănite într-un accident rutier chiar în prima zi a anului

