Un muncitor în vârstă de 55 ani a murit după ce a fost prins sub un motostivuitor, în incinta unei societăţi comerciale din municipiul Piatra-Neamţ, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Irina Popa.
‘La locul solicitării s-au deplasat pompieri din cadrul Detaşamentului Piatra-Neamţ cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare, o autospecială pentru descarcerare şi un echipaj cu ambulanţă de la SAJ. Pompierii au extras de sub un motostivuitor un bărbat de aproximativ 55 de ani. Medicul de pe ambulanţa SAJ a declarat decesul persoanei’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Inspectorii ITM Neamţ au demarat o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul de muncă, scrie agerpres.ro.
Raportul de control va fi înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.