Un minor în vârstă de 15 ani şi doi adulţi au fost răniţi ieri în urma coliziunii dintre trei autoturisme în localitatea Dumbrava, comuna Timişeşti, a informat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sublocotenentul Irina Popa.
La sosirea forţelor de intervenţie, cele patru persoane aflate în autoturismele implicate în accident erau ieşite din maşini.
‘Un minor de 15 ani a primit îngrijiri medicale de la echipajul de pe ambulanţă, iar alte două persoane au primit îngrijiri medicale de la echipajul SMURD. Toate cele trei victime au fost transportate la Centrul de Primiri Urgenţe Târgu Neamţ‘, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor şi au curăţat carosabilul de elementele rezultate în urma accidentului rutier, scrie agerpres.ro.
Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi efectuează cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.