Un cadru didactic al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Botoșani este acuzat că ar fi agresat mai mulți elevi în timpul unei excursii în județul Brașov. Poliţiştii botoşăneni au demarat o anchetă, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al IPJ, Delia Nenişcu.
Potrivit sursei citate, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
În urma informaţiilor apărute în spaţiul public conform cărora mai mulţi minori din judeţul Botoşani ar fi fost loviţi de către fosta lor profesoară, de la unitatea de învăţământ pe care aceştia au frecventat-o în anul şcolar 2020 – 2021, din municipiul Botoşani, în timp ce se aflau împreună, într-o excursie în judeţul Braşov, ne-am sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a afirmat Delia Nenişcu.
La rândul său, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) a solicitat conducerii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” să demareze o anchetă administrativă în acest caz.
Inspectorul general al IŞJ, Daniel Botezatu, a declarat, pentru AGERPRES, că la nivelul instituţiei au fost înregistrate trei sesizări din partea părinţilor cu privire la fapta cadrului didactic. De asemenea, el susţine că Inspectoratul nu a fost informat cu privire organizarea excursiei la finalul anului şcolar.