Hai Suceava!
Suceava este locul unde părinţii mei, mama, din cartierul Burdujeni, şi tata, dintr-o localitate din judeţul Gorj, s-au cunoscut.
Municipul Suceava este locul unde m-am născut. Chiar la Spitalul Judeţean, care acum se află în centrul atenţiei din cauza numeroaselor cazuri de COVID înregistrate. Tot la Spitalul Judeţean s-au născut cele două surori ale mele, fratele meu şi fiica mea.
Spitalul Judeţean este locul spre care tatăl meu a fugit de cîteva ori cu mine în spate pentru a mă trata ba de durerile în gît, ba de rănile dobîndite în timpul diferitelor jocuri ale copilăriei.
În Suceava este grădiniţa de unde într-o zi, eu şi un coleg, am plecat de capul nostru să descoperim lumea şi am fost daţi dispăruţi, fiind găsiţi peste o vreme de către părinţii alertaţi la uriaşa distanţă de 300 de metri.
Suceava este oraşul în care am învăţat să citesc şi să înţeleg ce citesc, să rezolv o ecuaţie matematică, să mă mir de cîte lucruri s-au petrecut în antichitate şi să pricep legile fizicii.
Suceava este locul unde am experimentat prima iubire, prima beţie şi prima bătaie de stradă.
Suceava este oraşul care mi-a dat străzi, cinematografe, concerte, lecţii şi prieteni.
Suceava este locul care mi-a oferit primele bucurii şi primele dezamăgiri. Spun oferit pentru că şi dezămăgirea este un dar.
Am fost, sînt şi voi fi mîndru că sînt sucevean.
De fiecare dată cînd am avut ocazia, peste tot pe unde am umblat, inclusiv în perioada în care am stat şi am lucrat în Bucureşti, m-am bucurat să spun că sînt din Suceava. Am spus-o de fiecare dată apăsat, chiar dacă uneori ştiam că voi fi întrebat ironic de căte mari maeştri ai glumelor de doi bani: „Chiar eşti de la Suşiava?”. Şi am descris Suceava aşa cum mi-a plăcut mie să o descriu, cu subiectivitate uneori, omiţînd locurile, oamenii şi faptele mai puţin plăcute.
Acum mă doare că Suceava este atît de prost văzută şi uneori prea aspru criticată. În Suceava nu cad oamenii morţi pe stradă, în Suceava nu ne-au crescut bube pe nas şi nici nu avem cîte trei perechi de ochi sau cîte două rînduri de urechi.
Mă doare să văd cum unii ne spun să stăm liniştiţi în băncile noastre şi nu care cumva să le părăsim pentru a nu-i umple de boli pe românii din restul ţării prea gingaşi, prea temători şi prea influenţaţi de toţi experţii, analiştii şi banaliştii care apar la televizor şi pe reţelele de socializare.
Suceava este un oraş în care oamenii sînt la fel de frumoşi sau urîţi, deştepţi sau proşti, harnici sau leneşi, bogaţi sau săraci, bine crescuţi sau neamuri proaste ca oamenii din alte localităţi ale României. Poate cu un uşor plus pentru Suceava, pentru că v-am spus că sînt subiectiv.
Suceava trece printr-o încercare nefericită, dar, uşor-uşor, începe să-şi revină datorită sucevenilor, dar şi a românilor din alte localităţi care i-au sărit în ajutor cu ce a putut fiecare. Iar pentru asta nu pot decît să le mulţumesc.
Cînd va trece nebunia asta, că va trece ea, ce naiba, nu ezitaţi să veniţi pînă la Suceava pentru a o cunoaşte personal. Nu trebuie să vă luaţi după mine, pentru că v-am spus şi cred că v-aţi dat şi singuri seama că sînt subiectiv.
Dacă m-ar întreba cineva unde aş vrea să mă nasc, să trăiesc primele emoţii şi să învăţ primele lucruri aş spune că la Suceava. Numai că în urmă cu doar 20-25 de ani, ca să am mai mult timp la dispoziţie să mă mîndresc cu ea.
M-aş bucura să ştiu că fiecare dintre dumneavoastră îşi iubeşte localitatea natală aşa cum o iubesc eu pe a mea.
Hai Suceava!