Primarul comunei Şuletea, Ciprian Tamaş, este cercetat pentru instigare publică după ce a postat pe pagina sa personală de Facebook un mesaj împotriva obligativităţii vaccinării, în care afirmă că politicienii care vor lua o astfel de măsură vor fi aşteptaţi ‘cu furcile, coasele şi securile’.
‘În urma apariţiei în spaţiul public a unui mesaj, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Vaslui s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de instigare publică, fiind efectuate cercetări în vederea stabilirii măsurilor legale’, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Mihaela Manoliu, scrie agerpres.ro.
Primarul Ciprian Tamaş a afirmat că a primit foarte multe mesaje după ce a publicat postarea pe pagina sa de socializare şi a menţionat că deschiderea unui dosar penal pe numele său reprezintă o încercare de intimidare.
Edilul a subliniat că a susţinut campaniile de vaccinare iniţiate de autorităţile sanitare şi că a sprijinit Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, ajutând la organizarea a două caravane de vaccinare pe teritoriul comunei.
‘Sunt consternat de ceea ce se întâmplă. Este pagina mea personală, nu am folosit pagina comunei. În acelaşi timp pot spune că am avut o reacţie pentru că, fără doar şi poate, urmează să ne vaccineze obligatoriu şi copiii. Nu sunt contra vaccinării, ca atare, soţia, mama, soacra mea s-au vaccinat, colegi din primărie s-au vaccinat. Mai mult, am avut şi două caravane, am colaborat foarte bine cu DSP Vaslui, cu medicul de familie. Atunci când ne-au solicitat, le-am pus locaţie la dispoziţie, le-am asigurat transport locuitorilor comunei care au dorit să se vaccineze. Nu sunt stăpân pe corpurile copiilor mei, Doamne fereşte! Când vor împlini 18 ani, să facă ce vor, să aleagă opţiunea care cred ei că va fi cea mai bună pentru ei şi pentru familiile lor. Personal, nu mă voi vaccina. (…) Este opinia mea personală, nu vreau să instig la nimic‘, a declarat Ciprian Tamaş.
În postarea de pe pagina sa de socializare, care nu a fost ştearsă, primarul comunei Şuletea a spus că nu doreşte să se vaccineze şi s-a arătat împotriva unei eventuale obligativităţi de vaccinare, afirmând şi că acei decidenţi care vor lua o astfel de măsură vor fi aşteptaţi ‘cu furcile, coasele şi securile’, ca pe vremea lui Ştefan cel Mare.
‘Nu m-am vaccinat şi nici nu mă voi vaccina. Dar sunt surprins că am prieteni care au fost vaccinaţi prin lunile martie-aprilie-mai ale acestui an şi acum au fost diagnosticaţi cu COVID. Concluzia? Voi, cei care ne tot stresaţi să ne vaccinăm, sunteţi cei mai mari duşmani ai neamului românesc! Ferească-vă Dumnezeu să daţi vreo ordonanţă să ne obligaţi să ne vaccinăm! La fel o zic, ca şi atunci când a fost cu pesta porcină.
Vă vom aştepta la fel cum îi aştepta Ştefan cel Mare pe turci…cu furcile, coasele şi securile! Nu vă jucaţi cu nervii noştri, cu vieţile noastre şi ale copiilor noştri, oameni de carton care sunteţi! Voi fi în prima linie şi voi apăra drepturile tuturor celor care nu vor să se vaccineze! Nu îi mai condiţionaţi că nu îi veţi mai primi la serviciu pe doctori, pe poliţişti, pe militari, pe profesori şi pe mulţi alţii sau la şcoală pe elevi, dacă nu se vor vaccina! Nu îmi este teamă de voi şi nu voi ceda un centimetru…îmi iubesc ţara, neamul şi identitatea!’, a scris primarul Ciprian Tamaş.