Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui, Dumitru Buzatu, a afirmat că unele proiecte locale de dezvoltare sunt întârziate din cauza faptului că firmele de construcţii se confruntă cu o criză acută a forţei de muncă.
Întrebat în cadrul şedinţei extraordinare a CJ Vaslui despre stadiul derulării proiectului de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare din judeţ şi despre întârzierea unor lucrări, Buzatu a afirmat că au fost întâlnite situaţii în care firmele nici nu s-au prezentat la licitaţii din cauza lipsei de personal, scrie agerpres.ro.
‘Dificultăţile în derularea proiectelor vin din lipsa mânii de lucru. Am fost nevoiţi să scoatem de vreo şase, şapte ori la licitaţie o anumită parte din reţelele de apă şi canalizare pentru că nu se prezenta nimeni şi abia acum cu foarte multe greutăţi am reuşit să depăşim acest obstacol. E o situaţie delicată, pentru că pe piaţa muncii şi a unităţilor de profil nu există forţă de muncă disponibilă. Noi am fi bucuroşi nu să vină o societate la achiziţiile noastre, ci două, trei, cinci, pentru a avea o concurenţă reală, dar din păcate, în multe situaţii nu avem decât să constatăm că nu s-a prezentat nimeni. Sper că lucrurile acestea se vor mai schimba, deşi nu este nimic încurajator în acest sens‘, a afirmat Dumitru Buzatu.
Preşedintele CJ Vaslui a propus ca în următoarea şedinţă a forului decizional judeţean conducerea Aquavas să prezinte o situaţie privind stadiul lucrărilor derulate în cadrul proiectului de reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare.
Dumitru Buzatu a fost desemnat, vineri, reprezentant al CJ Vaslui în Adunarea Generală a Asociaţiei pentru dezvoltare intercomunitară de utilităţi publice pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare din municipiile Vaslui, Bârlad, Huşi şi oraşul Negreşti.