La doar o zi după finalizarea lucrărilor, o toaletă de pe centura Sucevei a fost furată pe bucăţi.
Hoţii au furat instalaţii sanitare şi electrice în valoare de 100.000 de euro.
Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru furt, însă reprezentanţii DRDP Iaşi nu au depus la dosar toate actele care dovedesc paguba şi nici fotografii care să ateste că obiectele au fost montate vreodată.
Parcarea şi şoseaua de centură au fost inaugurate de vreo patru ori, de toţi atâţia miniştri ai Transporturilor. Ultima dată s-a întâmplat anul trecut, în septembrie.
Parcarea nu a fost pe deplin funcţională niciodată, dar nici toaleta.
După un reportaj făcut de presă în aprilie 2021, au venit autorităţile la faţa locului şi au spus că vor rezolva problema.
Deşi furtul ar fi fost constatat de reprezentanţii Direcţia de Drumuri şi Poduri Iaşi (DRDP) în aprilie, plângerea la Poliţie a fost depusă abia în iulie.
Hoţii au furat inclusiv staţia de epurare a apelor uzate, în valoare de 300.000 de lei.
Poliţiştii veniţi acolo spun că sunt prea puţine dovezi care să arate cine este hoţul şi nu se ştie dacă va fi recuperat prejudiciul.
Sursa: Antena3