O adolescentă aflată sub influența alcoolului a căzut de la etajul doi al internatului Liceului cu Program Sportiv din Roman.
La fața locului au ajuns cadrele medicale de la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț, care i-au acordat primul ajutor, tânăra fiind preluată și transferată apoi la Iași.
Ancheta arată că adolescenta ar fi încercat să coboare de la etaj folosindu-se de legături improvizate, s-a dezechilibrat și a căzut în zăpadă, scrie radioiasi.ro.
Citiți și Beat la volanul decapotabilei
Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Ramona Ciofu.
Totodată, Inspectorul Școlar General al ISJ Neamț s-a autosesizat, deoarece conducecrea liceului nu a anunțat Inspectoratul Școlar despre faptele petrecute. În cauză, a fost dispusă constituirea Comisiei de verificare a aspectelor semnalate.