Municipiul Vaslui va avea, din luna decembrie a acestui an, un patinoar aflat în subordinea Direcţiei de Administrare Pieţe Târguri şi Oboare din cadrul primăriei.
Potrivit autorităţilor locale, un teren în suprafaţă de 650 de metri pătraţi, pe care urmează să fie amenajat patinoarul, situat în Parcul Copou, urmează să fie dat în administrare municipalităţii, scrie agerpres.ro.
‘Darea în administrare a terenului se va face în baza unui contract încheiat între municipiul Vaslui, în calitate de proprietar şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui, în calitate de administrator. Cheltuielile ocazionate de funcţionarea patinoarului, vor fi suportate de Direcţia de Administrare Pieţe Târguri şi Oboare Vaslui’, au transmis reprezentanţii primăriei.
În cursul anilor trecuţi, patinoarul a funcţionat în administrarea unor firme private, însă agenţii economici nu au considerat rentabilă această activitate.
În acest sezon rece intrarea la patinoar va fi liberă, urmând ca închirierea patinelor să fie contracost.