Meşteri populari din toată ţara s-au reunit la Târgul de Sfânta Marie, manifestare care are loc în perioada 13 – 15 august, în Parcul Tineretului din Piatra-Neamţ.
Vizitatorii vor putea găsi produse de ceramică, prelucrarea lemnului, pielărie, icoane, măşti, ţesături, cusături, împletituri, podoabe sau produse alimentare naturale.
Târgul de Sfânta Marie se va desfăşura în paralel cu regalul folcloric prilejuit de celebrarea a 50 ani de activitate artistica a Ansamblului folcloric ‘Floricica de la munte’, scrie agerpres.ro.
Astfel, în fiecare seară a manifestării, începând cu ora 19,00, vor fi programate, în piaţeta de la Curtea Domnească, concerte folclorice cu oaspeţi de seamă.
Manifestările sunt organizate de Centrul pentru Cultură ‘Carmen Saeculare’ în parteneriat cu Consiliul Judeţean şi Primăria Piatra-Neamţ.