Un bărbat în vârstă de 30 ani a fost transportat în stare de inconştienţă la spital după ce a fost scos de pompieri din râul Bistriţa, în zona Podului Şerbăneşti din municipiul Bacău.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a declarat că apelul la 112 a fost făcut în noaptea de vineri spre sâmbătă, de un martor, scrie agerpres.ro.
‘De urgenţă, la locul indicat s-au deplasat mijloace de intervenţie din cadrul Detaşamentului de Pompieri Bacău, respectiv o autospecială de stingere cu apă şi spumă, descarcerarea, o autospecială de scafandri cu barcă şi o ambulanţă SAJ tip C. Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 ani, a fost scos la mal inconştient de pompieri, fiind predat echipajului medical prezent la faţa locului, în vederea transportului la spital’, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş.
Echipajul medical de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean a început manevrele de resuscitare la faţa locului, după care a transportat victima, aflată în stare de inconştienţă, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili cauzele şi împrejurările producerii incidentului.