Un snowboarder de 27 de ani a fost recuperat sâmbătă după-amiază de jandarmii montani din Șugag, după ce s-a rătăcit în afara zonei amenajate a Domeniului Schiabil Șureanu.
Incidentul a fost semnalat în jurul orei 15:10 de către prietena tânărului, care a anunțat că acesta nu mai poate înainta din cauza stratului gros de zăpadă din zona „Puru”.
Conform Jandarmeriei Montane, tânărul ajunsese cu un snowmobil până pe Vârful lui Pătru, de unde a încercat o coborâre pe placă în afara pârtiilor marcate.
Salvatorii au intervenit de urgență cu echipamente specifice, găsindu-l pe bărbat alături de un schior de tură care îi venise în ajutor.
Jandarmii i-au oferit rachete de zăpadă pentru a facilita deplasarea spre o zonă sigură. Din fericire, acesta nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Fii alături de noi pe Facebook

