Viceprimarul Cezar Baciu a pierdut procesul cu USR în care a contestat excluderea din partid. Organizația politică l-a exclus în primăvara anului 2021, după ce Baciu s-a aliat cu PNL și, de atunci, asigură „votul de aur” în Consiliul Local, scrie zdi.
„Respinge, ca fiind neîntemeiat, apelul formulat de BACIU CEZAR ALEXANDRU în privinţa sentinţei civile nr. 1135/2022 din data de 12.05.2022 pronunţată de Tribunalul Iasi, Secţia I civilă, pe care o păstrează. Obligă apelantul să plătească intimaţilor suma de 3500 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 25.10.2023, cu punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în decizia judecătorilor.
În urma acestei decizii, Cezar Baciu își va pierde postul de consilier local și, implicit, funcția de viceprimar.
SURSA: ZIARUL DE IASI