Apple a lansat noua generație a telefoanelor sale – iPhone 13, iar prețurile pornesc de la 800 de euro pentru iPhone 13 mini și trec de 1.800 de euro pentru versiunea iPhone 13 Pro cu peste 1 TB. Sunt îmbunătățiri la nivelul procesorului, camerei și al bateriei, iar primii clienți își vor primi telefoanele pe 24 septembrie. Apple a prezentat și un nou iPad Mini, dar și noua generație Watch Series 7.
iPhone 13 mini costă de la 809 euro, iar iPhone 13 costă de la 909 euro. Prețurile iPhone 13 Pro pornesc de la 1.159 euro, iar la iPhone 13 Pro Max, de la 1.259 euro. Iphone 13 mini are ecran de 5,4 inci, modele iPhone 13 și Pro au ecrane de 6,1 inci, iar gigantul Pro Max are ecran de 6,7 inci.
Cei care vor iPhone Pro Max cu 256 GB stocare trebuie să plătească 1.379 euro, iar pentru capacitate dublă de stocare se adaugă la preț 230 de euro (astfel că Pro Max cu 512 GB stocare costă peste 1.600 euro)
iPhone 12 avea și o versiune cu 64 GB stocare, acum, iPhone 13 mini pornește de la 128 GB. Modele Pro și Pro Max au, în premieră, și versiuni de 1 TB. Cel mai scump iPhone, Pro Max cu 1 TB stocare, costă 1.839 de euro.
Noile iPhone-uri vin cu procesorul A15, autonomie a bateriei cu până la 2,5 ore mai mare și culori noi.
Modelul cel mai mare, iPhone 13 Pro Max, are ecran de 6,7 inci.
Compania promite camere foto mai bune și baterii cu autonomie îmbunătățită, iar la capitolul 5G anunță că noile iPhone-uri vor putea fi utilizate în 60 de țări, cu 200 de operatori telecom.
În SUA, cel mai ieftin iPhone ajunge să coste 399 dolari (modelul SE), iar iPhone 11 costă de la 499 dolari.
Sursa: Hotnews