O farmacistă de la Spitalul Județean ”Mavromati” din Botoșani, pe nume Cristina a decis să își pună capăt zilelor. Soțul ei a găsit-o fără suflare în baia apartamentului în care locuiau.
Cei doi erau căsătoriți din luna august 2021. Bărbatul și-a găsit soția, în vârstă de 30 de ani, fără suflare în baia apartamentului. Bărbatul, și el farmacist, se întorsese acasă, vineri după amiază, iar când a intrat în apartament a observat că femeia nu era nicăieri.
Când a intrat în baie, fata zăcea fără suflare, într-un ștreang improvizat, legat de o țeavă la caloriferul din baie.
Disperat, acesta a dat-o imediat jos și a încercat să îi ofere primul ajutor, sunând și la 112 pentru a cere ajutorul medicilor. La fața locului a ajuns o ambulanță cu medic, femeia nemaiputând însă fi salvată.
„Din păcate nu s-a mai putut face nimic, decât constatarea decesului, cel mai probabil survenit prin asfixie mecanică. Acest lucru va fi, însă, stabilit cu exactitate de medicii legiști”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SAJ Botoșani, pentru Monitorul de Botoșani.
A lăsat bilet de adio
Cristina a vrut să justifice gestul său într-un bilet de adio şi să îşi ceară iertare celor care au iubit-o. Se pare că fata suferea de o depresie puternică.
Vestea a șocat întreaga familie și comunitate mai ales că nimeni nu își explică de ce Cristina a decis să își pună capăt zilelor.
”Nu îmi găsesc cuvintele și totuși nu înțeleg de ce tu, copil bun, deștept, cuminte și inteligent….de ce? …. când voi, copiii, sunteți cel mai de preț lucru, sunteți universul nostru al părinților, sunteți bogăția noastră, sunteți realizările noastre, oglinda noastră, sunteți prestigiul nostru, sunteți totul…Poți avea conturile pline, case, mașini, funcții etc. Totul nu reprezintă nimic. Îmi pare rău fiindcă ai ales să pleci prea devreme, mult prea devreme. Erai un copil realizat, erai pe picioarele tale, erai mândria întregii familii. Erai totul!! Drum lin către îngeri…nu te vom uita niciodată”, este mesajul unei apropiate