Pe parcursul zilei de ieri, misiunile pompierilor militari români, din zona Vilia, au constat în limitarea propagării flăcărilor, lichidarea incendiilor izbucnite la locuințele din zonă, precum și în menținerea unei linii de protecție între frontul de incendiu și zonele neafectate.
De asemenea, la solicitarea autorităților elene, cisternele pompierilor români au alimentat autospecialele de stingere ale colegilor greci. De altfel, toate misiunile au fost executate în strânsă legătură și bună colaborare cu pompierii greci.
Misiunea în zonă a fost asigurată și pe parcursul întregii nopți.
Echipajele pompierilor militari români au monitorizat în permamență și au asigurat protecția Mănăstirii Ekklisia Profitis Ilias.
Astfel, 11 militari, cu o autospecială de stingere, o cisternă, un autoturism de teren și un UTV (vehicul de teren), au rămas până dimineață, și s-au asigurat ca obiectivul respectiv să fie în siguranță.
În această dimineață, pompierii militari din bază urmează să primească noi misiuni de intervenție, din partea ofițerului de legătură elen, ținând cont că zona în care modulul își desfășoară activitatea este încadrată la un nivel de risc de incendiu „ridicat”, transmite IGSU.
Citește și Incendiu uriaș în Attica. Zona în care se află pompierii români
Un deal împădurit din regiunea elenă Attica a fost cuprins de flăcări uriașe în doar câteva zeci de minute. Este zona în care acționează și pompierii români, care încearcă acum să limiteze extinderea flăcărilor. O coloană imensă de fum s-a ridicat deasupra zonei, iar vegetația arde cu flacără deschisă. Mai multe localități au fost evacuate.
Flăcările înalte de câțiva metri s-au extins în doar jumătate de oră pe un versant întreg. Vântul bate cu putere și direcționează focul spre zonele locuite. Fumul a cuprins zona, iar aerul este greu de respirat, relatează Vali Stan, jurnalist Digi24.
Drumurile din zonă au fost închise, pentru a permite pompierilor să acționeze. Zeci de autospeciale au fost trimise în zonă.
Intervenția este însă dificilă, iar din cauza flăcărilor uriașe nu pot fi folosite avioane sau elicoptere. Acestea intervin pentru a arunca apă peste casele care nu au fost cuprinse încă de flăcări.