La data de 17 noiembrie, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galați au efectuat un număr de 23 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Galați, Suceava și Iași, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de contrabandă.
În cauză s-a reținut faptul că, în toamna anului 2020, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, specializat în activităţi de contrabandă cu ţigări de provenienţă Ucraina, introduse ilegal în ţară, prin eludarea controlului de frontieră.
După introducerea pe teritoriul României, țigările erau depozitate de către membrii grupului infracţional organizat, la locaţii situate pe raza judeţului Suceava, de unde erau preluate de către liderul grupării şi transportate la diverse locaţii din judeţele Iaşi şi Galaţi, administrate de alţi membri ai grupului infracţional, care gestionau activitatea de distribuţie a acestora.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate 14.285 pachete țigări, sumele de 354.450 lei, 64.200 euro, două autoturisme, precum și 800 de grame de cannabis.
La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Galați vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 35 de persoane.