Autor: hulubei laura

„Urmează o perioadă cu credite ieftine, prin care se încearcă stimularea investițiilor și a consumului.” Acesta este mesajul transmis de Banca Națională prin reducerea dobânzii cheie la cel mai mic nivel din istorie. Luni, 18 ianuarie 2021, a intrat în vigoare nouă dobânda de politică monetară a Băncii Naţionale, dobânda redusă de la 1,5% pe an la 1,25%. Faţă de acum doi ani, valoarea este la jumătate. Nu există niciun termen de comparaţie cu ce va însemna acest lucru concret în impactul asupra pieţei, pentru că până acum nu am mai avut niciodată o valoare a dobânzilor BNR atât de…

Read More

În ciuda pandemiei, în Botoșani, câteva sute de oameni s-au înghesuit să își plătească taxele și impozitele. Mulți aveau mască, dar nu au respectat distanța. La un moment dat, au fost chemați polițiștii și jandarmii, ca să îi convingă să respecte masurile de protecție. A fost prima zi din an în care oamenii din Botoșani si-au putut plăti dările, dar la coadă erau și persoane care aveau nevoie de diverse documente. Aproape 300 de oameni erau încolonaţi în fata direcţiei fiscale în momentul în care funcţionarii şi-au început programul. Coada se înşira pe o sută de metri, dar oamenii stăteau…

Read More

Aproape o treime dintre pacienții vindecați de Covid-19 ajung din nou în spitale în cel mult cinci luni după ce s-au recuperat, iar unul din opt moare, potrivit unui studiu realizat de oamenii de știință britanici, scrie The Telegraph. Studiul realizat de Universitatea Leicester și de Oficiul Național pentru Statistică (ONS) arată efecte devastatoare pe termen lung asupra pacienților COVID care au avut o formă severă a bolii. Mulți dintre aceștia au dezvoltat ulterior afecțiuni cardiace, diabet și boli cronice de ficat și rinichi. Din 47.780 de pacienți externați din spitale în timpul primului val de infectări, 29,4% au fost internați…

Read More

Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat luni că în mod sigur în acest an vom purta mască, iar renunţarea la ea va fi “o decizie tehnică” şi se va baza pe studii ştiinţifice, transmite Agerpres. “Renunţarea la mască va fi o decizie tehnică, până la urmă. Adică renunţarea la mască se va baza pe studii ştiinţifice realizate de organisme internaţionale, de exemplu Centrul European de Control al Bolilor, va exista o poziţie din partea Uniunii Europene care să ţină cont de acoperirea vaccinală din fiecare stat membru şi de situaţia de la nivelul UE. Eu nu pot să dau un…

Read More

Statele membre ale Uniunii Europene au început luni o dezbatere în jurul ideii dacă persoanele care au primit vaccinul împotriva COVID-19 ar trebui să aibă la vară o libertate de călătorie mai mare decât cei neimunizaţi, relatează Reuters. Miniştrii pentru afaceri europene ai celor 27 de ţări membre ale UE au avut o videoconferinţă pentru a discuta despre o mai mare coordonare în distribuirea vaccinurilor, urmând ca subiectul să fie discutat joi şi de liderii din UE, care se vor reuni tot în videoconferinţă. Săptămâna trecută, într-o scrisoare către Comisia Europeană, premierul grec Kyriakos Mitsotakis a evocat ideea unui certificat…

Read More

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat luni lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat, care va intra în vigoare marți, la ora 00.00. Lista a fost actualizată de Institutul Național de Sănătate Publică, în funcție de incidența COVID-19 în statele respective, și a fost aprobată de CNSU. Documentul conține aproape 50 de țări cu risc epidemiologic ridicat. Cetățenii care vin în România din aceste țări trebuie să intre în carantină două săptămâni. CNSU a modificat și condițiile de carantină pentru cei care vin din Marea Britanie: nu mai intră în carantină cei care au fost depistați pozitiv la testul COVID-19, dacă au trecut…

Read More

Un bărbat din Tulcea a cerut ajutorul jandarmilor după ce a fost atacat de fosta iubită cu un spray lacrimogen. De asemenea, bărbatul susține că femeia i-a zgâriat mașina. Victima a ajuns la spital, iar agresoarea este cercetată de polițiști într-un dosar penal, potrivit Mediafax. Potrivit Jandarmeriei, incidentul s-a produs luni în Tulcea. Un bărbat a solicitat sprijinul jandarmilor întrucât fosta lui iubită i-a pulverizat în ochi spray iritant lacrimogen. El le-a povestit anchetatorilor că în timp ce se afla la serviciu a observat că unul dintre geamurile mașinii a fost zgâriat. În timp ce cerea sprijinul forţelor de ordine…

Read More

Persoanele care au fost vaccinate împotriva COVID-19 cu a doua doză (doza de rapel) sunt exceptate de la carantină la intrarea în România, dacă au trecut cel puțin 10 zile dela vaccinarea cu a doua doză, potrivit unei hotărâri a Comitetului Național pentru Situații de urgență. Același regim se aplică și în cazul persoanei care este contact direct cu o persoană pozitivă, dacă momentul contactului a fost la mai mult de 10 zile de la vaccinarea cu a doua doză. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis, de asemenea, ca persoanele care sunt contact direct cu un pacient cu COVID-19 pot ieși din carantină în ziua a 10-a, dacă efectuează…

Read More

S-a născut cu spirit antreprenorial, a pornit prima afacere chiar în camera sa de cămin în perioada studenției, iar astăzi conduce o companie de câteva milioane de euro. Vorbim despre Tiberiu Stoian, omul de afaceri care deține o cotă importantă din piața ambalajelor din România și chiar din străinătate. Întreaga poveste o puteți urmări luni, 18 ianuarie, la Povești de succes, la Iași Tv Life! https://youtu.be/5G3wXLMuu5U https://youtu.be/zaQA3cQmpm0

Read More

Prima ninsoare serioasa din acest an a scos drumarii la interventii! Echipele de deszapezire au intervenit pe toate drumurile nationale din Moldova. S-a imprastiat cu material antiderapant iar drumurile au fost practicabile, dar in conditii de iarna. https://youtu.be/Cd3a2-utj34

Read More