Autor: hulubei laura

Restaurantele și teatrele din Cluj-Napoca se închid din nou, după patru zile „de libertate”. Rata de infectare a depășit iar 3 la mia de locuitori, relatează Mediafax. Astfel, activitatea în restaurante, cafenele în interior, cinematografe, instituții de spectacole este interzisă, la fel și spectacole de tip drive-in. Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor pensiunilor este permisă doar pentru persoanele cazate. Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci. Totodată, activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă. Rata de infectare în Cluj-Napoca a ajuns la 3,49 la mia de locuitori. Măsura…

Read More

Alocațiile pentru copii cresc în cinci etape de valoare nominală egală, a anunțat, vineri, Ministerul Finanțelor. De la 1 ianuarie este aplicată a doua creștere de 20%, astfel încât cuantumul alocației a devenit 427 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap și 214 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani. „Vom putea plăti alocațiile majorate cu 20 la sută la începutul acestui an și intrate deja în plată începând cu luna februarie”, a declarat vineri pentru Digi24 ministrul muncii, Raluca Turcan. Despre majorarea alocațiilor, Raluca Turcan a spus că ministerul și-a…

Read More

Universitatea Oxford a lansat un studiu pentru a evalua siguranța și răspunsul imun al vaccinului COVID-19 pe care l-a dezvoltat cu AstraZeneca la copii, transmite Reuters, citat de Mediafax. Noul studiu urmează să stabilească dacă vaccinul este eficient pentru persoanele cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani, potrivit unei declarații a reprezentanților Universității. Aproximativ 300 de voluntari vor participa la studiu iar primele vaccinări sunt așteptate luna aceasta, au precizat reprezentanții Oxford. Vaccinul cu două doze Oxford / AstraZeneca a fost considerat un „vaccin pentru lume”, deoarece este mai ieftin și mai ușor de distribuit decât serurile produse de…

Read More

Vicepremierul Dan Barna nu exclude posibilitatea de a exista concedieri în rândul bugetarilor în 2021. Mai multe companii de stat vor intra într-un proces de restructurare anul acesta și renunțarea la angajați ar putea fi o consecință a optimizării activității lor. În urmă cu o săptămână, premierul Florin Cîțu menționa o astfel de perspectivă. „Reforma administrativă este și în programul de guvernare şi este unul din obiectivele de policy şi ale acestui an, şi ale anilor care urmează. La nivelul acestui buget, primul pas a fost acela de îngheţa, de a păstra salariile la nivelul anului trecut, tocmai din raţionamentul că trebuie…

Read More

Angajările la primării de comună, urmate de detașări în instituții importante la oraș, par a fi o practică în administrație. Totul se face pe linie de partid. Sunt și oameni pe care nu i-a văzut nimeni la program, iar salariul le este dus acasă. Este şi cazul unui apropiat de-al lui Petru Avram, despre care presa locală din Iași spune că a lucrat ca taximetrist și ospătar, apoi angajat la primăria Plugari și adus prin detașare la Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare. Petru Avram este șeful Administrației de Apă Prut Bârlad, aflat acum în centrul unui scandal anchetat de DNA, legat…

Read More

Este ger în toată țara, iar temperaturile extrem de scăzute sunt greu de suportat, potrivit meteorologilor. Din cauza vântului puternic, care a bătut cu până la 130 de kilometri pe oră, în zonele montane înalte, s-au resimțit temperaturi de minus 30 de grade Celsius.  Meteorologii au actualizat, vineri, alertele de ger și vânt, fiind până luni fiind în vigoare atenționări Cod galben și portocaliu în toată țara. Astfel, până luni la ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece, geroasă îndeosebi pe parcursul nopților și al dimineților în cea mai mare parte a țării. Florinela Georgescu, director executiv al ANM, a declarat…

Read More

Încă un transport de vaccinuri Pfizer a ajuns sâmbătă în România. Este vorba despre 196.560 de doze care au venit mai devreme cu două zile față de cum era planificat, decizie luată după ce tranșa anterioară a avut întârzieri din cauza schimbării vremii. Cele aproape 200.000 de doze vor ajunge mai întâi în centrele de depozitare, apoi vor fi distribuite centrelor de vaccinare după cum urmează: Centrul Naţional de Stocare Bucureşti: 60.840 doze;Centrul Regional de Depozitare Braşov: 24.570 doze;Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze;Centrul Regional de Depozitare Constanţa: 21.060 doze;Centrul Regional de Depozitare Craiova: 21.060 doze;Centrul Regional de Depozitare Iaşi: 24.570…

Read More